https://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2020/05/24/5eca6c375163ec427119e77a/646x404.jpg
Cătălin Hurdubae şi Iulian Mircea în vremea când erau sub acelaşi steag politic FOTO telegrafexpress.ro

Cum au reuşit autorităţile de la Tecuci să sfideze legea atât la numirea cât şi la concedierea city-managerului

by

Iulian Mircea (pe atunci vicepreşedinte al organizaţie Tecuci a PSD) a fost instalat în 2017 ca city-manager al municipiului Tecuci printr-un „concurs” dubios. Pentru a completa „cercul”, el a fost concediat abuziv în 2020, pe baza unor motive cel puţin în parte false.

Municipiul Tecuci, judeţul Galaţi. Un teritoriu căruia i se spune, deseori, „republicuţă” şi în care trocul politic şi manevrele la limita legii sunt o obişnuinţă. În ediţiile trecute ale „Adevărul” v-am relatat numeroase întâmplări scandaloase, pornind de la chefuri cu poliţişti şi interlopi (ba chiar şi săruturi mafiote, pe gură, între reprezentanţii celor două tabere aparent opuse), ajungând la învârteli edilitare ce sfidează logica şi continuând cu amplul şirag de rubedenii şi de cumetrii la nivel înalt.

De data aceasta vă vom arăta cum este posibil ca postul de administrator public al oraşului (funcţie care, conform legii se ocupă prin concurs, căci înseamnă o responsabilitate uriaşă în administrarea bugetului urbei cu 40.000 de locuitori) să fie aranjat politic după „pohta ce-a pohtit” primarul.

Ne referim aici la modul cum Iulian Mircea (ex-PSD, actualmente Pro România) a fost instalat şi apoi concediat (în urmă cu câteva zile) din funcţia de city-manager al Tecuciului. În ambele cazuri, parcă pentru a completa un cerc vicios în toată splendoarea lui, descoperim acţiuni în spatele căror se ascund abuzuri grosolane, comise în dispreţ faţă de lege.

Un concurs mai mult de împrejurări

Concursul prin care Iulian Mircea a ajuns în 2017 administrator public al Tecuciului a fost mai mult unul de împrejurări decât pentru angajarea unui specialist pe un post-cheie.

Pentru depunerea dosarelor au fost la dispoziţie doar două zile şi jumătate (teoretic 5, dar două au picat în weekend, plus o vineri „scurtă”), iar concursul a fost, în fapt, un simplu interviu. Evident, a câştigat postul (plătit cu 10.000 de lei pe lună) Iulian Mircea, pe atunci vicepreşedintele organizaţiei PSD Tecuci. Primarul Cătălin Hurdubae era şi pe linie politică tot şeful lui, aşa că treaba s-a rezolvat amica, ca între colegi.

Candidatul a spulberat orice concurenţă (în lipsa unei probe scrise, contestabile, vă închipuiţi că nici nu se putea altfel), deci nici n-a mai contat că Iulian Mircea ieşise cam şifonat din funcţia publică precedentă (de la compania publică Zone Verzi Tecuci), unde Curtea de Conturi a constat că s-a produs un prejudiciu considerabil, de 3,2 milioane de lei.

Iubirea n-a ţinut prea mult

Armonia dintre primarul Hurdubae şi city-managerul Mircea n-a ţinut însă decât trei veri. În 2019, spre toamnă, au început disensiunile, edilul fiind suporter al lui Liviu Dragnea, iar administratorul public simpatizând cu Ponta.

Căruţa s-a rupt când s-a aflat că Iulian Mircea „joacă” la două capete şi că ar fi omul Pro România pentru alegerile locale din 2020. Aşa că a fost dat afară din PSD de către şeful Hurdubae, iar litigiul a ajuns pe rolul Judecătoriei Tecuci. Încă nu s-a judecat niciun termen din cauza pandemiei.

La scurt timp, city-managerul a anunţat că va candida la primărie din partea Pro România, aşa că primarul, printr-o decizie, l-a mutat la Spaţii Verzi (deşi el avea contract de manager public al oraşului, nu de funcţionar oarecare la udat panseluţe), apoi l-a concediat, pe 30 aprilie 2020 (vezi facsimil alăturat) pentru absenţe nemotivate şi insubordonare.

Cum insubordonarea este posibil să cam existe (dat fiind contextul), în privinţa absenţelor nemotivate avem de-a face cu un fals grosolan. „Desfacerea disciplinară a rezultat din cumularea absenţelor nemotivate din perioada martie-aprilie 2020 (un număr de 240 de absenţe nemotivate)”, se afirmă în documentul semnat de primar.

Singura problemă este că în intervalul amintit, conform calendarului şi codului muncii au fost doar 41 de zile lucrătoare, fiind o reală enigmă de unde le-a scos primarul Hurdubae pe celelalte 199 de absenţe. Evident, cazul va ajunge, după cum am aflat, pe rolul instanţelor de judecată, unde primarul de la Tecuci este „client fidel”, el pierzând deja mai multe procese pentru decizii (în special demiteri) abuzive şi ilegale.

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO Apucăturile scandaloase ale poliţiştilor din Tecuci: pupături pe gură cu interlopii, anchete disciplinare superficiale, corupţie

VIDEO Clanul interlop care terorizează un oraş. Ce păţesc comercianţii care refuză să achite taxă de protecţie: „Am reclamat peste tot, dar degeaba!“

Primarul din Tecuci a inaugurat o scară de incendiu cu pâine, sare şi tăiere de panglică. Scene penibile la eveniment