Decizie fără precedent în Germania: Volkswagen, obligat de instanță să plătească despăgubiri unui client afectat de Dieselgate
by Paul CosmaCurtea Federală de Justiție din Germania a decis că Volkswagen trebuie să plătească despăgubiri unui client a cărui mașină fusese implicată în Dieselgate. Decizia fără precedent reprezintă prima victorie a unui client împotriva Volkswagen în celebrul scandal al emisiilor. Producătorul german susține că va acorda despăgubiri și altor clienți, în schimbul returnării mașinilor.
Herbert Gilbert, un proprietar de Volkswagen Sharan din Germania, a câștigat procesul în care cerea despăgubiri constructorului pentru că mașina sa fusese echipată cu un soft de trucare a emisiilor diesel.
Curtea Federală de Justiție din Germania a decis că Volkswagen trebuie să plătească despăgubiri acestui client, însă nu prețul întreg de achiziție - respectiv 31.500 de euro - așa cum ceruse proprietarul.
Totuși, acest client va primi compensații financiare în funcție de numărul de kilometri parcurși cu mașina. Anterior, o altă instanță din Germania a decis că Herbert Gilbert are dreptul să primească 25.600 de euro plus dobândă în acest caz, însă atât el, cât și Volkswagen au făcut apel.
Un purtător de cuvânt al companiei a încercat să liniștească apele, spunând că nu există motive pentru ca alți clienți să ceară același tip de despăgubire, întrucât “softul nu a produs pagube mașinii”.
Cu toate acestea, Volkswagen susține că va contacta și alți clienți care ceruseră despăgubiri, dorind să le ofere o singură tranșă de bani în schimbul returnării mașinilor.
Via Euronews