Înmatriculările de mașini electrice au crescut în România cu 27% în primele patru luni ale anului: Renault, Tesla și Hyundai, singurele mărci cu înmatriculări în aprilie
by Daniel Popescu,Înmatriculările de mașini electrice au crescut în România cu 27% în primele patru luni ale anului, la 315 unități, însă Renault, Tesla și Hyundai sunt singurele mărci care au înregistrat înmatriculări în luna aprilie.
Piața de mașini electrice continuă să înregistreze performanțe bune în România în prima parte a acestui an, în ciuda unui declin puternic de 27% a înmatriculărilor de mașini noi ca urmare a pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2.
Datele oficiale prezentate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) arată o creștere cu 27.5% a înmatriculărilor de mașini electrice în România în primele patru luni ale anului, la 315 unități.
Cu toate acestea, doar trei marci au reușit să înmatriculeze mașini electrice în luna aprilie, atunci când toate showroom-urile au fost practic închise: Renault (35 de unități), Tesla (3 unități) și Hyundai (o unitate). Cel mai probabil, Renault a livrat una sau mai multe flote pentru hatchback-ul electric Zoe, în timp ce Tesla vinde mașinile exclusiv pe internet în așteptarea unei reprezentanțe oficiale locale.
În acest context, Renault și-a extins semnificativ avansul din clasamentul general și a ajuns la 132 de unități înmatriculate, corespunzător unei creșteri de 181% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Francezii sunt urmați de BMW și Volkswagen, în timp ce Nissan ocupă doar locul patru cu Leaf.
Tesla a ajuns acum la 7 unități înmatriculate în 2020 în România, astfel că a egalat Jaguar pe locul 8 în topul mărcilor și a depășit Audi.
În contextul relaxării restricțiilor de circulație începând din 15 mai, este foarte posibil ca înmatriculările de mașini electrice să crească puternic în luna mai, mai ales că programul Rabla Plus a început la sfârșitul lunii martie, iar semnarea documentelor a fost amânată probabil din cauza stării de urgență.
Loc | Marcă | Vânzări BEV ian-apr 2020 | Vânzări BEV ian-apr 2019 | Evoluție |
1 | Renault | 132 | 47 | 181% |
2 | BMW | 54 | 42 | 29% |
3 | Volkswagen | 32 | 68 | -53% |
4 | Nissan | 31 | 38 | -18% |
5 | Smart | 20 | 40 | -50% |
6 | Hyundai | 13 | 2 | - |
7 | Mercedes-Benz | 10 | 1 | - |
8 | Jaguar | 7 | 4 | 75% |
9 | Tesla | 7 | 0 | - |
10 | Audi | 4 | 0 | - |
- | Altele | 5 | 5 | 0% |
Total | 315 | 247 | 27.5% |
Mașini plug-in hybrid
O evoluție pozitivă se înregistrează în continuare și la mașinile plug-in hybrid. Cu un total de 172 de unități, piața PHEV a înregistrat o creștere de 70% în primele patru luni ale anului, în special datorită creșterilor puternice înregistrate de BMW și Porsche.
Marca bavareză este pe primul loc în top cu 44 de unități (+340%) și este urmată de Volvo cu 33 de unități (+6.5%), în timp ce Porsche este foarte aproape cu 31 de unități după ce a debutat recent în acest segment.
Loc | Marcă | Vânzări PHEV ian-apr 2020 | Vânzări PHEV ian-apr 2019 | Evoluție |
1 | BMW | 44 | 10 | 340% |
2 | Volvo | 33 | 31 | 7% |
3 | Porsche | 31 | 0 | - |
4 | Mitsubishi | 15 | 15 | 0% |
5 | Hyundai | 13 | 0 | - |
6 | Kia | 8 | 20 | -60% |
7 | Land Rover | 7 | 18 | -61% |
8 | Mercedes-Benz | 7 | 2 | 250% |
9 | Mini | 4 | 5 | -20% |
10 | Toyota | 4 | 0 | - |
- | Altele | 6 | 0 | - |
Total | 172 | 101 | 70% |
Mașini hibride
În schimb, segmentul mașinilor hibride fără încărcare la priză își continuă declinul, care a ajuns la 4.2% în primele patru luni ale anului.
Ca de obicei, Toyota este lider incontestabil cu 1.081 de unități, însă înmatriculările sale au scăzut cu peste 11%, în timp ce Lexus a înregistrat un declin și mai pronunțat de peste 27%.
Loc | Marcă | Vânzări HEV ian-apr 2020 | Vânzări HEV ian-apr 2019 | Evoluție |
1 | Toyota | 1081 | 1222 | -12% |
2 | Lexus | 70 | 97 | -28% |
3 | Honda | 52 | 21 | 148% |
4 | Ford | 30 | 32 | -6.3% |
5 | Suzuki | 30 | 7 | 328% |
6 | Volvo | 23 | 0 | - |
7 | Hyundai | 20 | 15 | 33% |
8 | Land Rover | 12 | 0 | - |
9 | Mini | 8 | 0 | - |
10 | Mitsubishi | 4 | 0 | - |
- | Altele | 5 | 0 | - |
Total | 1335 | 1394 | -4.2% |
Via APIA