Peste 17.000 de fermieri primesc ajutor de la stat pentru combustibilul folosit în 2019: Suma totală care urmează a fi plătită e de circa 400 de milioane de lei
by Remus VladPeste 17.000 de fermieri primesc ajutor de la stat pentru combustibilul folosit în 2019, a anunțat, vineri, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA). Suma totală care urmează a fi plătită este de circa 400 de milioane de lei, restanțele pentru trimestrul doi și trimestrul trei.
APIA a început plata aferentă ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru combustibilul utilizat de fermieri în perioada aprilie-septembrie 2019, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
„Suma totală care urmează a fi plătită pentru diferența trimestrului II ( 47,33%) este de 92.168.149,00 lei pentru un număr de 17.703 beneficiari și o cantitate de motorină totală determinată de 48.614.259,504 litri”, se arată în comunicatul de presă.
Pentru combustibilul folosit în trimestrul al treilea va fi de peste 317 milioane de lei pentru 167.2 milioane de litri de motorină.
Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2019 este de 1,8959 lei/litru, arată APIA.
Fermierii care au depus cerere pentru decontare au folosit în doar şase luni 215 milioane de litri de motorină.