Controversă: Irina Rimes, numită ambasador al Zilei Brâncuși de Ministerul Culturii. Declarațiile care au pus pe jar internetul

https://www.ebihoreanul.ro/modules/news/files/irina-rimes-ministrul-culturii.jpg

Internetul a luat foc după ce cântăreața Irina Rimes a fost numită de Ministerul Culturii ambasadorul Zilei Brâncuși, care va avea loc pe 19 februarie 2020, când se vor împlini 144 de ani de la nașterea celui mai important artist pe care România l-a dat lumii. Ea a fost prezentată într-o conferință de presă în care a făcut declarații care au stârnit comunitatea online. „Am vizitat unele dintre lucrările domnului sculptor.  (...) Eu sunt mai mainstream. (...) N-am avut mereu tangență foarte foarte mare cu cultura”, a spus, între altele artista.

Nu știu dacă...

Declarațiile au fost făcute într-o conferință de presă organizată, joi, la Muzeul Național de Artă al României. Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a susținut că a apelat la Irina Rimes pentru a aduce tinerii mai aproape de cultură, iar, conform G4Media, cântăreața i-a propus ministrului, chiar în timpul conferinței, să îi invite la discuții și pe cei de la 5 Gang, pentru a atrage un public și mai tânăr decât cel pe care îl are ea.

Potrivit Hotnews.ro, Gheorghiu, a spus că „simpla prezenţă a ei înseamnă enorm pentru că ne adresăm unui public la care nu ar fi ajuns altfel acest eveniment”.

La rândul ei, Rimes a avut un discurs amestecat, în care a spus, între altele, că trebuie să ne apărăm cultura, valorile, pentru că sunt singurele care nu ne pot fi luate.

"Nu ştiu dacă sunt neapărat cea mai bună alegere, dar ştiu un lucru sigur şi anume că noi, românii, avem o cultură cu care putem să ne mândrim, pentru că ceea ce avem noi este ceva ce se cam pierde în vest, dacă nu s-a pierdut de tot. Ţara noastră a fost pusă pe harta culturală a Europei de către nişte personalităţi, genii, despre care se vorbeşte de secole, printre care şi Constantin Brâncuşi. Toate aceste mari personalităţi au crescut cu nişte valori cu care creştem şi noi. Îmi place să vorbesc despre aceste valori, pentru că sunt ale noastre şi nu prea întâlnesc lucruri când mă duc pe-afară", a declarat Rimes.

Eu știu să cânt...

Întrebată cum va contribui concret la Ziua Naţională „Constantin Brâncuşi”, ea a spus: „Eu ştiu să cânt şi să vorbesc. Mai mult să cânt”, a răspuns cântăreața conform Libertatea. Artista a precizat că nu va face un cântec dedicat artistului plastic, ci s-ar rezuma la a publica mesaje pe reţelele de socializare, adăugând că s-ar folosi mai degrabă „de proiectul Irina Rimes pe partea de social media să le povestesc oamenilor despre acest eveniment, despre cultura noastră”. ”Probabil, o să postez despre asta”, a arătat ea.

Despre o lucrare preferată din creaţia sculptorului, Rimes a spus: „Eu sunt mai mainstream, aşa. Când am văzut prima dată Coloana Infinitului, am avut impresia că mă hrănesc cu ceva care nu era din lumea mea”.

G4media redă și alte declarații ale artistei, citând site-ul culturaladuba.ro, conform căruia Rimes a declarat și că „am vizitat unele dintre lucrările domnului sculptor.”

„N-am avut mereu tangență foarte foarte mare cu cultura, cu cultura ne-contemporană pentru că am fost și eu copil, am crescut la țară. În momentul când am început să-l descopăr pe Brâncuși, m-au fascinat lucrările lui că nu reprezentau neapărat cum se numesc. Se numește Poarta Sărutului, dar parcă nu înțelegeam de ce se numește așa”, a povestit Irina Rimes conform surselor citate.

Cât despre Coloana Infinitului, aceasta ar fi zis: „Nu știam ce reprezintă, nu înțelegeam această abordare și când am văzut Coloana Infinitului pentru prima oară am avut impresia că mă întâlnesc cu ceva care nu era din lumea, dar mereu a fost prezent în lumea mea.”

Subiect de glume

Ieșirea artistei a stârnit rumoare în mediul online, mulți întrebându-se „ce treabă are” ea cu Brâncuși și devenind subiect de glume.

Cert este că, potrivit specialiștilor în social media, în urma conferinței de presă, numele lui Brâncuși a crescut în căutările pe Google. La fel și cel al Irinei Rimes.

De altfel, printr-un comunicat transmis transmis vineri, ministrul Culturii a revenit cu precizări, arătând că vedeta a acceptat invitația Ministerului Culturii, voluntar, de a fi promotor al evenimentului.

“Dacă fiecare eveniment cultural s-ar promova doar în zona academică, pe canale nișate, s-ar adânci prăpastia între generații. Cultura nu trebuie să se adreseze doar unor nișe și nu trebuie consumată doar de elite. Am implicat în această promovare a zilei Brâncuși reprezentanți din medii diferite. Un exemplu este prezența la conferința de presă a scriitorului și criticului literar Alex Ștefănescu. Ceea ce ne-am propus s-a realizat. Toată lumea vorbește despre evenimentul Brancuși. Vrem ca tinerii să devină interesați și atrași de cultură. Vrem ca tinerii să devină consumatori de produse culturale. Vrem să colaboram cu modelele tinerilor care se bucură de încrederea și simpatia lor”, a declarat, conform comunicatului, ministrul Culturii.

Reacția Irinei Rimes

Pe de altă parte, și Irina Rimes a reacționat la scandal, printr-o postare pe Facebook, unde și-a îndemnat fanii să nu creadă tot ce citesc pe internet, cu cuvinte scoase din context. 

„Nu mai citiți toate articolele care circula pe net cu titluri din cuvinte scoase din context (...) Mâine, după ce trece febra, vom vorbi și noi despre lucruri relevante, cum ar fi evenimentul de pe 19 Februarie la Muzeul National de Arta. Noapte buna”, a scris ea.

Cu prilejul Zilei Naționale Constantin Brâncuși 2020, Ministerul Culturii va celebra Ziua Brâncuși la MNAR, cu o proiecție care a costat aproximativ 40.000 de euro. Cu aceeași ocazie, la Târgu Jiu se va inaugura Muzeul Național Constantin Brâncuși.

Muzeul Național Constantin Brâncuși își va deschide porțile în casa Barbu Gănescu, casă în care Constantin Brâncuși a locuit în perioada efectuării lucrărilor Ansamblului monumental Calea Eroilor, format din Masa tăcerii, Poarta sărutului și Coloana infinitului.

În cadrul evenimentului inaugural va fi vernisată o expoziție de fotografie alcătuită din 10 fotografii donate de către Centrul Pompidou Paris și alte 33 de fotografii document realizate la ridicarea Coloanei fără sfârșit.

Evenimentele organizate cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși sunt realizate numai din sponsorizări, a precizat Ministerul.