Producţia pentru al patrulea sezon „Stranger Things”, în desfăşurare - TEASER
by News.roProducţia pentru al patrulea sezon al serialului „Stranger Things” este în desfăşurare, iar Netflix a lansat vineri un teaser din care fanii producţiei află că personajul Hopper, interpretat de David Harbour, este viu, în Rusia.
În mesaj, se arată: „Suntem încântaţi să confirmăm în mod oficial că ne aflăm în plin proces de producţie pentru «Stranger Things» 4 - dar şi mai încântaţi să anunţăm întoarcerea lui Hopper. Cu toate că veştile nu sunt deloc bune pentru americanul nostru; el este prizonier departe de casă, în pustietatea înzăpezită din Kamchatka, unde se va confrunta cu pericole atât umane, cât şi de altă natură. În acelaşi timp, în State, o nouă teroare este pe cale să iasă la suprafaţă, ceva îngropat de mult, ceva ce leagă totul…”.
„Stranger Things” este un serial original Netflix creat Matt şi Ross Duffer şi produs de Monkey Massacre Productions & 21 Laps Entertainment. Fraţii Duffer sunt producătorii executivi ai serialului, alături de Shawn Levy şi Dan Cohen de la 21 Laps Entertainment şi Iain Paterson.
Serialul „Stranger Things” a fost lansat în vara anului 2016 şi, de atunci, a primit 30 de nominalizări la premiile Emmy. Producţia a câştigat 6 trofee. A fost, de asemenea, nominalizată de patru ori la Globurile de Aur. Cel de-al treilea sezon a fost lansat pe 4 iulie 2019. Din distribuţie fac parte, între alţii, Millie Bobby Brown, Finn Wolfhard şi Winona Ryder.
Matt şi Ross Duffer sunt scenariştii, regizorii şi coordonatorii show-ului. Ei au mai lucrat pentru „Wayward Pines” (Fox) şi au scris şi regizat filmul horror „Hidden” pentru Warner Bros.