https://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2015/06/03/556f0e9bcfbe376e35e36adf/646x404.jpg
Foto: arhivă Adevărul

Adolescentul care a semănat teroare în Brăila a fost arestat. Un băiat a fost rănit cu un cuţit, iar alţi doi tineri au fost bătuţi

by

Adolescentul, alături de un copil de 10 ani, aborda elevi de la cunoscutul Colegiu Naţional ”Gheorghe Munteanu Murgoci” şi tineri din zonă şi sub ameninţarea unui cuţit sau folosind violenţa fizică, le cerea banii sau bunurile de valoare.

Pe 21 ianuarie, în jurul orei 14,15, poliţiştii brăileni au fost sesizaţi de cadrele medicale din cadrul Uinităţii de Primiri Urgenţe Brăila cu privire la faptul că la unitatea medicală s-a prezentat un adolescent, în vârstă de 15 ani, care prezenta urmele unei agresiuni.

”În urma verificărilor s-a stabilit că, în jurul orei 14,00, în timp ce se afla pe strada Calea Călăraşilor din Brăila, ar fi fost abordat de două persoane, care l-ar fi ameninţat şi l-ar fi înţepat cu un cuţit cu scopul de a le da bani”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Poliţiştii au descoperit ulterior că alţi doi adolescenţi, în vârstă de 16 ani, au fost abordaţi în aceeaşi manieră, iar pentru că nu aveau bani, agresorii le-au sustras o ţigară. Victimele au fost lovite, suferind vătămări corporale. Oamenii legii i-au identificat în cursul aceleaşi zile pe agresori, pe raza municipiului Brăila, fiind vorba de un copil de 10 ani şi un adolescent de 17 ani. 

Joi, 13.02.2020, faţă de minorul de 17 ani a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Vineri, 14 februarie, tânărul a fost prezentat instanţei de judecată, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.