https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2017/04/Stiri-Locale-Bistrita-Nasaud-800x800.jpg

Carantină la Spitalul Județean de Urgență Bistrița

Spitalul Județean de Urgență Bistrița a intrat astăzi în carantină, iar accesul aparținătorilor este total interzis.

Nu gripa, ci coronavirusul a dus indirect la această situație.

Conducerea Spitalul Județean de Urgență Bistrița și cea a Direcției de Sănătate Publică Bistrița Năsăud au decis ca toate secțiile unității medicale să intre de astăzi în carantină.

Măsura este una care are la bază rațiuni economice, după ce îmbolnăvirile cu coronavirus din China au blocat producția de materiale de unică folosință din sistemul medical, iar furnizorii nu mai au stocuri.

Spitalul Județean de Urgență Bistrița mai are stocuri de dezinfectanți și echipamente de protecție pentru aproximativ o lună.

Aparținătorii care au ajuns în această după amiază la Spitalul Județean de Urgență Bistrița au găsit ușile închise.

Deocamdată nu se știe cât va dura această situație.