https://mediastiriv1.freenode.ro/image/201911/w295h180/media-157313414138481900.jpg

'Ar fi trebuit sancţionat. Aici, toată lumea mă vorbeşte pe la spate' spune Uhrin Duşan după criticile lui Laurenţiu Corbu

by

Antrenorul FC Dinamo, Dusan Uhrin, s-a arătat nemulţumit de criticile ce i-au fost aduse lui şi clubului de către fundaşul Laurenţiu Corbu, care a părăsit formaţia "alb-roşie" pentru Chindia Târgovişte după ce şi-a pierdut locul de titluar, potrivit news.ro.

''Nu ştiu din ce cauză nu am mai fost plăcut la Dinamo. Nu mă aşteptam să nu prind nici măcar lotul cu Voluntari. Probabil au fost alegerile lui Dusan Uhrin şi ale conducerii, dar măcar puteau fi bărbaţi, ceea ce n-au fost, şi să îmi zică înainte sau imediat după cantonament că n-au nevoie de mine. Să nu mă ţină până mă prind eu că nu mai sunt dorit şi să plec unde oi vedea cu ochii”, a declarat Corbu, pentru gsp.ro.

Uhrin consderă că jucătorul ar fi trebui să aibă în contract o calauză care să-i interzică să-şi critice fostul club. Antrenorul dinamovist mai afirmă că s-a obişnuit să fie vorbit pe la spate la gruparea la care este angajat.

"Nu comentez pentru că ştiţi că nu vorbesc prea mult. Aici toată lumea mă vorbeşte pe la spate. Când l-am întâlnit ultima dată, mi-a spus: . Asta e realitatea, dacă a vrut să plece, foarte bine. Dacă a comentat, e problema lui. Acesta e stilul jucătorilor aici. Are un contract, ar trebui să aibă nişte paragrafe acolo. Normal dacă un jucător vorbeşte împotriva clubului doi ani după ce pleacă ar trebui penalizat. Aşa a regula în Cehia, sigur, să nu ataci fostul club. Dacă vorbeşte de rău, e problema lui", a declarat Uhrin.

Tehnicianul ceh spune că echipa lui este pregătită pentru derbiul cu FCSB.

"Suntem pregătiţi pentru derbi, mai puţin Montini şi Neicuţescu, accidentaţi de mai mult timp. Toată lumea este pregătită pentru meci, avem 20 de jucători care pot evolua. Ei au jucători de atac foarte buni, dar au şi probleme în defensivă, la fel ca noi, sper că va fi o luptă mare. Trebuie să luptăm să dăm tot ce e mai bun. Ei au trei jucători de atac foarte buni, dar şi noi avem jucători buni. În derbiuri nu sunt echipe favorite, nu contează dacă o formaţie este prima sau ultima. Nu ştiu dacă e un avantaj că nu au un număr 9, aşa joacă ei, cu trei jucători în atac şi cu Tănase în spate, aşa e stilul lor. Coman şi Man sunt jucători rapizi şi ştiu să joace în atac. Au unul, dar nu îl folosesc prea mult. Nu vreau să vorbesc de arbitri, am vorbit deja prea mult. Sper ca arbitrul să fie foarte bun pentru ambele echipe. (n.r. - despre motivarea jucătorilor) Toată lumea ştie ce înseamnă acest meci, cine nu ştie? Jucătorii ştiu că vin mulţi spectatori. În mod normal, la un meci d-ale noastre vin 2-3.000 de spectatori, acum vor fi 30-35.000. E un derbi. Acest meci cred că nu are nevoie de motivare. Motivaţia este că vin foarte mulţi oameni şi trebuie să dăm totul. Şi jucătorii mai ştiu că au fost ajutaţi de unii dintre aceşti suporteri (n.r. - prin sumele donate). Va fi un meci dificil, nu vreau să vorbesc despre victorie. Eu îmi fac treaba ca să câştigăm. Ştim cum este FCSB şi aştept un joc foarte bun. Le transmit suporterilor, mulţi sunt pritenii noştri, să umple stadionul, aştept asta. Speră să fie fierbinte pe teren, dar şi în tribune. Suporterii care au ajutat cu bani clubul nu mi-au cerut să joc cu un anumiţi fotbalişti. Am vorbit cu conducătorul suporterilor şi nu s-a întâmplat asta niciodată. Am vorbit despre situaţia clubului", a spus el.

Căpitanul Antre Puljici spune că simte un pic de presiune înaintea derbiului cu FCSB. El a identificat o problemă în echipa rivală, absenţa unui vârf de atac.

"Înseamnă mult acest meci, este derbiul împotriva FCSB în primul rând, aşa că înseamnă mult pentru noi, pentru club, pentru suporteri. Rezultatul este important şi pentru că ne trebuie puncte, chiar dacă nu mai avem şanse la play-off. Trebuie să ocupăm cel mai bun loc posibil în play-off. Mă aştept la un meci bun duminică, pentru că şi ei au nevoie de puncte, luptă pentru campionat. În opinia mea, nu există favoriţi în derbiuri. Poate pentru noi e un plus că jucăm în faţa suporterilor şi aceştia vor veni în număr mare. Dar trebuie să ne arătăm pe teren calitatea şi să încercăm să câştigăm acest meci. Cred că am jucat 5-6 derbiuri cu FCSB. E ceva special, toată săptămâna dinainte, în televiziune, în mass-media lumea a vorbit de acest meci. Simţi un pic de presiune, aştepţi meciul, dar e bine să joci asemnea partide. FCSB are o echipă bună, cu jucători buni, mai ales în atac, Coman, Man, Tănase, dar au o problemă din punctul meu de vedere că nu au un număr 9. Noi îi avem pe Perovici, pe Popa, sunt numărul 9. Eu cred că ai nevoie de un număr 9 în echipă. Obiectivele noastre sunt locul I în play-out şi câştigarea Cupei României", a spus fundaşul.

Întrebat dacă un jucător român poate fi transferat în străinătate cu 10-20 de milioane de euro, Puljici a răspuns: "Cred asta, de ce nu? În fotbal, sumele cheltuite au crescut. Cred că echipa care poate vinde pe asemenea sume e FCSB, pentru că au jucători tineri buni. Tinerii jucători sunt la un preţ bun. Dacă îşi arată calităţile lor este posibil să fie transferaţi pe astfel de sume."

Partida Dinamo - FCSB va avea loc duminică, de la ora 20.00, pe Arena Naţională, în etapa a XXV-a a Ligii I.