Parcurile 1 Decembrie şi Petőfi vor fi modernizate. Oradea va avea, în premieră, trasee de „pump track” şi o zonă de bălăceală pentru copii (FOTO)
by Adriana TotoreanPrimăria Oradea va renova din temelii a două dintre cele mai mari parcuri, 1 Decembrie şi Petőfi.
Anunţul a fost făcut vineri de viceprimarul Florin Birta şi de Adina Popa, consilier în cadrul Direcţiei Tehnice, într-o conferinţă de presă. Cei doi au explicat că se doreşte ca cele două parcuri să nu mai fie doar nişte zone de tranzit, în care orădenii se opresc pentru scurt timp pe bancă, ci nişte locuri de care cetăţenii să fie atraşi.
„Încercăm să transformăm aceste parcuri astfel încât să nu folosească doar pentru tranzit şi ca locuri de relaxare pasivă, unde oamenii stau 10 minute pe bancă, ci să aducem cât mai multă lume şi de diferite grupe de vârstă în acest parcurile”, a declarat Popa.
Aventura bicicliştilor
În Parcul 1 Decembrie, pe lângă reabilitarea fântânii ornamentale, o investiţie care deja a fost asumată de Compania de Apă Oradea, se doreşte amenajarea unor facilităţi care nu mai există în Oradea.
Pe o suprafaţă de minim 600 metri pătraţi, ar urma să fie amenajat un traseu de „pump track”, adică un mini-circuit asfaltat, dedicat cicliştilor, cu contrapante şi movile de pământ. Acest tip de traseu se parcurge fără ca biciclistul să fie nevoit să pedaleze.
„Avem o tentativă de pump track în parcul Brătianu, amenajată din pământ, şi este de mare succes, chiar şi eu am fost cu copiii acolo. Văzând succesul, am contactat o firmă din Germania, ca să construim patru astfel de trasee în Oradea. În luna aprilie vom aproba indicatorii, iar locaţiile vor fi Parcul 1 Decembrie, zona Sovata (cum se coboară de pe podul de pe centură şi se face dreapta), în faţa Brico Depot şi în Parcul Salca”, a declarat viceprimarul Florin Birta. Traseele vor fi de circa 800-1000 de metri lungime.
Pentru toţi
De asemenea, Parcul 1 Decembrie ar urma să aibă un teren de parkour (zonă cu obstacole străbătute doar din sărituri), iar locul de joacă pentru copii va fi complet reamenajat.
În plus, aici ar urma să există o zonă „splash pad”, adică o piscină cu apă puţină, în care copiii s-ar putea bălăci pe timpul verii. „Va fi o premieră în ţara noastră”, a spus Adina Popa, despre această piscină.
Parcul 1 Decembrie ar urma să aibă în centru, în zona din jurul statuii Ostaşului Român, o cafenea pe modelul localului Petit Cafe din Parcul Libertăţii, iar zona dinspre Facultatea de Medicină şi spre Colegiul Emanuil Gojdu va fi una dedicată adolescenţilor şi tinerilor.
„Această parte nu oferă niciun fel de oportunităţi de relaxare pentru tineri. Trebuie să creăm o zonă în care ei să se relaxeze, prin folosirea unui mobilier urban adecvat, cu introducerea unor elemente smart, precum staţii de încărcare telefoane, WiFi, respectiv o zonă de relaxare cu hamace, unde ei să stea, să socializeze, să asculte muzică în căşti”, a declarat Popa.
Vizavi, pe latura dinspre Palatul Ullmann, ar urma să fie amenajată zona dedicată seniorilor, cu mobilier adecvat persoanelor în vârstă, cu mese de şah şi pergole cu flori. În plus, un perimetru din zona actualei toalete publice ar putea fi dedicat orădenilor care au câini.
Grădina japoneză refăcută
Şi Parcul Petőfi, unul dintre cele mai vechi din Oradea, va avea o zonă dedicată tinerilor şi alta seniorilor, fiecare cu mobilier specific.
În plus, aici municipalitatea îşi doreşte revitalizarea grădinii japoneze care a funcţionat până prin anul 2007 (foto), pe latura spre Palatul Baroc. „Este un iaz care nu are apă la ora actuală, dar care e încojurat de o vegetaţie deosebită, specii pe care nu le mai găsim în alte locuri. Ne dorim să reabilităm această fântână. De asemenea, optăm pentru dezafectarea bazinului care se află la confluenţa mai multor alei”, a declarat Popa. În locul bazinului ar urma să fie amenajat un bistro sau o cofetărie.
Călcaţi iarba!
Ambele parcuri vor avea sisteme de supraveghere video şi sisteme de irigare automatizate, astfel că şi gazonul va fi refăcut în totalitate. „Oamenii vor putea călca şi se vor putea aşeza pe iarbă, fără probleme, chiar dacă va trebui să suplimentăm costurile pentru întreţinerea parcurilor”, a precizat Birta.
De asemenea, toaletele publice din amândouă zonele verzi vor fi demolate şi înlocuite cu toalete toalete moderne, cu sisteme de curăţare şi uscare în interior automatizate, şi care ar urma să fie amenajate de Primărie împreună cu operatorii care vor exploata spaţiile de alimentaţie publică.
Reprezentanţii Primăriei promit că arborii din cele două parcuri nu vor fi afectaţi de proiectele de modernizare. „În ambele locaţii, intervenţiile pe partea de vegetaţie vor fi strict minimale. În ambele parcuri avem arbori maturi, vom încerca să intervenim strict asupra exemplarelor uscate sau aflate în declin”, a precizat Popa (foto).
În dezbatere
Reabilitarea parcului Petőfi a fost cerută de orădeni, prin programul de bugetare participativă, iar studiul de fezabilitate este în lucru, urmând ca în luna martie să fie supus votului Consiliului Local. În schimb, Parcul 1 Decembrie va fi amenajat doar anul viitor, în perioada următoare Primăria urmând să posteze pe site-ul propriu conceptul gândit de funcţionari, pentru a fi dezbătut public de orădeni.
„Până la jumătatea anului 2021, ne dorim ca şi Parcul 1 Decembrie şi parcul Petőfi să fie modernizate”, a declarat viceprimarul Florin Birta.
Tocmai pentru că sunt în etape incipiente, reprezentanţii Primăriei nu au putut oferi detalii privind costurile lucrărilor, estimând doar în cazul Petőfi că vor fi de cel puţin 10,5 milioane lei. Cert este că ambele şantiere vor fi finanţate din bugetul local, deoarece nu există oportunităţi de finanţare europeană pentru reabilitări de parcuri.
Citeşte pe această temă şi articolele:
"Oradea ieri, Oradea azi: Parcul 1 Decembrie"
"Oradea ieri, Oradea azi: Parcul Petöfi avea cândva pavilion pentru spectacole în aer liber, chioşcuri de alimentaţie şi o cofetărie"
"Cum va arăta fântâna muzicală cu jocuri de apă şi de lumini din Parcul 1 Decembrie"