Maestră la război: Unul dintre puţinii meşteri tradiţionali din Oradea, Ida Pázmán ne învață să țesem, să croşetăm sau să facem mărgele (FOTO)

Obiceiurile strămoşilor nu le putem lepăda, oricât de departe ne-am muta de locurile natale. Este convingerea Idei Pázmán, unul dintre puţinii meşteri orădeni care mai ştiu să folosească războiul de ţesut şi să realizeze covoare ori ştergare cu motive bihorene.

În micuţul ei atelier din Cetatea Oradiei, femeia îi învaţă pe toţi amatorii tainele acestor meşteşuguri, iar săptămânal găzduieşte şi o şezătoare urbană. Pentru ca tradiţia să nu piară...

Dragoste la prima vedere

Ida Pázmán (51 ani) a ajuns meşter popular aproape din întâmplare. "În anii ’90 aveam o prietenă care mergea la cursurile Şcolii Populare de Arte din Oradea şi îmi tot spunea cât de fain e acolo. M-a convins să mă duc şi eu", povesteşte femeia. Când a intrat în sala de clasă în care era un război de ţesut, a simţit că acolo e locul ei. "A fost dragoste la prima vedere. Pur şi simplu am ştiut că vreau să ţes", zice orădeanca.

În copilărie îşi văzuse bunica ţesând la război, dar nu i-a învăţat secretele. "Bunica mi-a spus un singur lucru: că dacă mă apuc de ţesut, n-o să mă mai pot lăsa". Şi a avut dreptate...

Trei ani de zile a urmat cursurile de ţesătorie în clasa profesorului Holló Barna, iar de când a deprins meşteşugul, Ida îşi câştigă existenţa din asta. Văzându-i pasiunea pentru ţesătorie, familia i-a făcut un cadou: războiul făcut în 1862 pentru mătuşa stră-străbunicii ei. "E sculptat în lemnul lui anul şi numele satului Sălacea, unde locuia", zice Ida cu mândrie.

Poncho de Bihor 

Câte covoare a ţesut la război, nu ştie să spună. Cu siguranţă, însă, au fost mii, chit că o astfel de piesă nu se confecţionează uşor. "Un covor de doi metri îl fac în şapte-opt zile. Dacă trebuie să torc eu lâna şi să o vopsesc, durează mai mult", zice artizana.

Motivele pe care le foloseşte sunt cele specifice Bihorului, româneşti şi ungureşti deopotrivă, pe care le-a învăţat studiindu-le cu atenţie în colecţiile Muzeului Ţării Crişurilor.

Cum clienţii dornici de covoare ţesute par tot mai puţini, Ida şi-a "upgradat" meşteşugul, iar acum ţese la război şi piese de vestimentaţie. De pildă, face poncho-uri (foto), la cerere chiar cu motive de Bihor. "Trebuie să adaptăm meşteşugul tradiţional la cererea clientului", explică ea.

Folclor în sânge

De peste două decenii, Ida îşi etalează produsele la târgurile meşterilor populari din toată ţara, inclusiv, desigur, la cel local, de la Oradea. Pe lângă covoare, ştergare şi poncho-uri, femeia face şi bijuterii, mai precis zgărzi din mărgele (foto), tot cu motive tradiţionale. "Vecina mea e Florica Zaha şi are o colecţie impresionantă de costume bihorene şi de zgărzi. La ea am învăţat multe modele de Bihor", spune Ida.

Orădeanca se bucură când vede că tinerii sunt atraşi de motivele folclorice şi cumpără produse astfel decorate. "Sunt convinsă că aceste motive care au decorat casele şi hainele strămoşilor noştri sunt şi în ADN-ul nostru".

Teoria i s-a confirmat în urmă cu câţiva ani, când a întâlnit o tânără din Franţa care purta la gât o zgardă cu motive de Beiuş. "O cumpărase dintr-un magazin din Cluj, dar fără să ştie de unde e originar motivul. Când i-am spus, s-a emoţionat, pentru că părinţii ei sunt din Beiuş, iar până când a avut ea un an, au locuit acolo. Instinctiv, a ales zgarda originară din zona ei de baştină", zice orădeanca.

Şezătoare urbană

În timp ce meşterii tradiţionali devin o specie pe cale de dispariţie, Ida se străduieşte să păstreze vie pasiunea pentru această muncă. Din 2016 are în Cetate un atelier, Casa Meşteşugărească, unde ţine lecţii de lucru manual - ţesut, croşetat, brodat ori confecţionare de bijuterii - pentru toţi curioşii, mici sau mari. De asemenea, a făcut şi un caiet de artă populară, unde se regăsesc motivele tradiţionale bihoreneşti, astfel încât doritorii să le poată reproduce.

Totodată, în fiecare miercuri, de la ora 17, în Casa Meşteşugărească, Ida găzduieşte o "şezătoare urbană". Femei de toate vârstele, dar uneori şi bărbaţi, se adună şi croşetează, brodează, fac goblenuri ori macrameuri. "Fiecare îşi confecţionează ce vrea, pentru uz propriu. Dar ne adunăm ca să împărtăşim idei, modele, tehnici", explică ea. Aşa cum făceau odinioară toate mamele, mătuşile şi bunicile, la şezători…