PSD: Există motive serioase pentru a pune întrebarea dacă 2019 va fi ultimul an de creştere economică a României/ Obsesia pentru anticipate ar putea determina intrarea României în recesiune în cursul anului 2020
by News.roPSD a transmis, vineri, că 2019 ar putea fi ultimul an de creştere economică în România, venirea PNL la guvernare aducând un ”adevărat dezmăţ al cheltuielilor publice”. ”Obsesia pentru anticipate ar putea determina intrarea României în recesiune în cursul anului 2020”, cred social-democraţii.
”Partidul Social Democrat consideră că anunţul de vineri al Institutului Naţional de Statistică privind creşterea economică de 4,1% din 2019 confirmă rezultatele economice bune înregistrate de România în timpul guvernării PSD. Conform datelor disponibile publicate de EUROSTAT, ţara noastră se situează pe locul doi în clasamentul Uniunii Europene privind rata de creştere economică din 2019. Pe de altă parte, există motive serioase pentru a pune întrebarea dacă 2019 va fi şi ultimul an de creştere economică a României? După venirea PNL la guvernare, mai mulţi indicatori macro-economici s-au deteriorat brusc, iar criza politică creată de obsesia pentru anticipate a PNL şi a preşedintelui Iohannis ar putea determina intrarea României în recesiune în cursul anului 2020”, a transmis, vineri, PSD, printr-un comunicat de presă.
Social-democraţii fac referire la ”un adevărat dezmăţ al cheltuielilor publice”, înregistrat odată cu venirea PNL la guvernare.
”De asemenea, în cele 3 luni de guvernare, PNL s-a împrumutat cu 10 miliarde euro, de patru ori mai mult faţă de PSD. Pe acest fond, Guvernul PNL a crescut deficitul bugetar din 2019 de la 2,8% la 4,6%, depăşind pragul acceptabil de 3% şi determinând astfel intrarea României în procedura de deficit excesiv”, a mai transmis PSD.
Social-democraţii fac referire la faptul că ”îngheţarea creşterilor de pensii şi salarii şi declaraţiile iresponsabile ale ministrului Finanţelor privind o posibilă criză economică au acţionat ca o frână de mână care a încetinit brusc creşterea economică din România”.
”În acelaşi timp s-au oprit două motoare principale ale economiei Româneşti: industria, care înregistrează scăderi masive şi agricultura, afectată de lipsa măsurilor guvernului pentru compensarea pierderilor fermierilor pe fondul iernii atipice din acest an. În acest context economic marcat de incertitudini şi dezechilibre, singura motivaţie care poate sta în spatele obsesiei PNL pentru declanşarea alegerilor anticipate este de a obţine votul cetăţenilor înainte de venirea austerităţii. Anticipate = Austeritate”, a mai transmis PSD.
Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat un avans de 4,1%, serie brută, în 2019, faţă de 2018, potrivit datelor semnal publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).