Viktor Orban lansează o consultare națională despre indemnizațiile acordate romilor și deținuților
by Profit.roGuvernul ungar a anunțat joi lansarea unei noi consultări naționale a cetățenilor, pe tema indemnizațiilor legale acordate deținuților și romilor, sever criticate în ultimele luni de premierul Viktor Orban, relatează agențiile AFP și MTI.
''Este lipsit se sens ca statul să plătească anual miliarde de forinți condamnaților'' pentru condițiile din închisori, a declarat la o conferință de presă șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, potrivit Agerpres.
Guvernul ungar a anunțat în luna ianuarie suspendarea plății indemnizațiilor acordate deținuților drept compensație pentru condițiile inadecvate din închisorile suprapopulate ale Ungariei. Potrivit executivului condus de Viktor Orban, organizații ''finanțate din străinătate și care se pretind a fi organizații de apărare a drepturilor omului'' au reușit să creeze un model de afaceri cu ajutorul unor asemenea dosare care pot fi câștigate în serie prin verdicte ale Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) ori ale instanțelor ungare.