https://www.mediafax.ro/images/pixel.png
sursa FOTO: Profimedia

Zile libere. Un număr suprinzător de mic de români vor ca de Valentine's Day să fie scutiţi de la muncă

by

Trei din zece angajaţi români ar vrea ca Valentine’s Day să fie declarată zi liberă, arată un sondaj efectuat de BestJobs. Studiul arată că doi români din zece vor aloca cel mult 100 de lei pentru persoana iubită. 

Unul din patru respondenţi la sondajul realizat de BestJobs spun că intenţionează să-şi ia liber cel puţin câteva ore pentru a se putea bucura de mai mult timp petrecut alături de partener sau parteneră, iar alţi 14% iau în calcul acest lucru.

Chiar dacă îşi vor petrece integral ziua de 14 februarie la birou, doi din zece respondenţi recunosc că, de regulă, în această zi le este mai greu să se concentreze la job şi abia aşteaptă finalul programului de lucru.

Spre deosebire de alte ţări unde mulţi angajatori profită de această sărbătoare pentru a-şi exprima aprecierea faţă de echipă într-un mod inedit, în România doar 11% dintre angajaţi au afirmat că vor sărbători această zi şi la birou, alături de colegi.

În privinţa bugetului de cadou, circa doi din zece respondenţi afirmă că alocă cel mult 100 de lei pentru persoana iubită, alţi 11% dintre români vor cheltui între 100 şi 200 lei, iar aproape 9% vor achiziţiona un cadou chiar mai scump.

Sondajul arată că 12% dintre români afirmă că jobul actual reprezintă „jumătatea perfectă” şi îi face fericiţi pe plan profesional.

Cei mai mulţi, respectiv 38%, susţin că locul de muncă actual nu este perfect, dar îl acceptă aşa cum e, asemeni unei relaţii.

Peste 20% dintre angajaţi spun că jobul le produce frustrări sau chiar le „mănâncă nervii”, implicit abia aşteaptă să realizeze schimbări pe plan profesional, iar pe 15% dintre respondenţi poziţia actuală îi lasă indiferenţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Taguri: valentine's day, angajati, romani, sondaj, iubire, zile libere