Arest la domiciliu pentru Mircea Beuran!
by (R.C.)Judecătorii l-au plasat pe Mircea Beuran în arest la domiciliu. Procurorii îl acuză pe Beuran că a luat 10.000 de euro mită ca să scoată la concurs post de asistent la Facultatea de Medicină.
Tribunalul Bucureşti a respins cererea DNA privind arestul preventiv. Mircea Beuran este acuzat de procurori de luare de mită.
Mircea Beuran ar fi primit cei 10.000 de euro drept mită într-o cutie de cadouri în valoare de 35 de lei, spun procurorii anticorupție în referatul prin care au cerut arestarea.
Beuran trebuia să fie în detenţie, deoarece interceptările procurorilor arată că ar putea săvârşi noi fapte de corupţie.
„Inculpatul este o persoană deosebit de influentă în domeniul medical şi universitar şi, drept urmare, îşi poate exercita această influenţă asupra diferitelor persoane care au cunoştinţă despre săvârşirea faptelor sau care sunt implicate în săvârşirea acestora. Măsura arestării preventive se impune şi în vederea prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni de către inculpat, date fiind funcţiile pe care le deţine, persoana inculpatului fiind pretabilă, astfel cum rezultă şi din interceptări, la săvârşirea unor noi fapte de corupţie”, scrie în referatul DNA.
Medicul Beuran deţine importante funcţii publice, de aceea fapta pentru care este acuzat decredibilizează sistemul medical şi universitar. Beuran alterează valorile sistemului medical, mai spune DNA.