Artişti din SUA, Marea Britanie şi România, între primele confirmări pentru festivalul Fall in Love 2020
by Patricia MarinescuMura Masa (Marea Britanie), Little Dragon (Suedia), Lemaitre (SUA), Grasu XXL live band (România), Guess Who live band (România) şi Spike (România) sunt primele nume confirmate pentru lineup-ul celei de-a doua editii a festivalului Fall in Love, care va avea loc în perioada 4 - 6 septembrie, pe domeniul palatului Mogoşoaia.
Mura Masa, pe numele real Alex Crossan, este unul dintre artiştii în plină ascensiune ai scenei electronice britanice. Celebru pentru piesa „Lovesick”, care a ajuns pe primul loc în Spotify Viral Charts din Statele Unite şi în Marea Britanie, el a fost nominalizat de două ori la premiile Grammy pentru albumul omonim de debut, apărut în 2017. Remix-ul făcut de el piesei „Walking Away” (Haim) a câştigat premiul „Best Remixed Recording, Non-Classical” la gala Grammy 2018.
Little Dragon a devenit cunoscut cu albumul „Ritual Union” (2011). În 2014, „Nabuma Rubberband” a primit o nominalizare la Grammy, în timp ce single-urile „Sweet” şi „Strobelight”, de pe materialul „Season High”, au intrat în Top A-listed sigles al BBC Radio 6. Grupul a cântat la festivaluri precum Glastonbury, Coachella şi Lollapalooza.
Lemaitre, duo indie electronic norvegian din Los Ageles, are zece ani de activitate. Ketil Jansen şi Ulrik Denizou Lund sunt cunoscuţi, sub numele Lemaitre, pentru piesele „The Friendly Sound”, „Closer” şi „We Got U”, şi EP-urile „the Relativity Series”, „1749” şi „Afterglow”.
Abonamentele pentru Fall in Love Festival 2020 pot fi cumpărate din reţeaua Bilete.ro, la preţuri pornind de la 149 de lei, la care se adaugă taxe.