https://mediastiriv1.freenode.ro/image/201711/w295h180/media-151186442436379600.png
Foto: Twitter

INS: 'Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în 2019 cu 8,2%'

by

Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în 2019 cu 8,2%, serie brută, faţă de anul anterior, în timp ce serviciile prestate populaţiei au avansat cu 13,9%, serie brută, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit news.ro.

În 2018, faţă de 2017, cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 6,7%, serie brută, ritm scăzut faţă de cel înregistrat în 2017, în timp ce serviciile prestate populaţiei au avansat cu 5,9%, serie brută.

În luna decembrie 2019, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut faţă de luna precedentă atât ca serie brută, cu 10,8% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 4,1%.

Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut faţă de luna precedentă, atât ca serie brută, cu 5,2%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,4%.

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, în decembrie, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut atât ca serie brută cu 4,5% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,3%.

Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, a crescut, atât ca serie brută, cu 17,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 19,8%.