https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2019/12/ID121878_INQUAM_Photos_Ilona_Andrei.jpg

DOCUMENT Procurorii îl acuză pe Mircea Beuran că ar fi luat mită 10.000 de euro și o cutie de cadou de la un medic – intermediar. Plus: chirurugul a fost interceptat

by

Procurorii DNA au scris în referatul cu propunerea de arestare preventivă că Mircea Beuran ar fi luat în 18 decembrie 2018 mita în valoare de 10.000 pentru trucarea unui concurs pentru un post de asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

Procurorii susțin că Beuran ar fi luat mita într-o cutie de cadouri de 35 de lei, potrivit referatului trimis în instanță. El ar fi primit mita de la un medic pentru o persoană de sex feminin.

Chirurgul Mircea Beuran a fost interceptat de procurori, potrivit referatului, unde se notează astfel: ”Măsura arestării preventive se impune și în vederea prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni de către inculpat, date fiind funcțiile pe care le deține, persoana inculpatului fiind pretabilă, astfel cum rezultă și din interceptări, la săvârșirea unor noi fapte de corupție”.

Denunțul a fost făcut pe 10 ianuarie 2020, în ziua în care Beuran era audiat de procurorii Parchetului General în dosarul pacientei arse pe masa de operație la Spitalul de Urgență Floreasca.

Procurorii au susținut în referat că ”măsura arestării preventive este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, întrucât există riscul ca inculpatul să interacționeze cu alte persoane implicate în cauză (martori) și să încerce să îi influențeze pe aceștia. De asemenea, există riscul ca inculpatul să șteargă urmele infracțiunii și/sau să ascundă mijloace de probă”.

Judecătorii de la Tribunalul București au respins vineri cererea DNA pentru arestarea preventivă a lui Beuran și au decis arestul la domiciliu.

Foto: Mircea Beuran (Inquam Photos / Ilona Andrei)