https://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2019/07/30/5d401949892c0bb0c6019d3e/646x404.jpg
Marian Başa este dus la instanţă cu propunere de arestare Foto: obiectivbr.ro

Recidivistul care şi-a zdrobit în bătaie mama, ignorând un ordin de protecţie. Femeia a agonizat o zi în stare de inconştienţă

by

Un bărbat de 42 de ani şi-a lovit cu sălbăticie mama cu o coadă de topor şi un scaun pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de alcool. Individul este cunoscut ca o persoană extrem de violentă, fiind condamnat anterior după ce a lovit un consătean cu un topor.

Tribunalul Brăila l-a condamnat, pe 16 ianuarie, pe  Marian Başa, un bărbat de 42 de ani din Chiscani (judeţul Brăila), la 25 de ani de închisoare pentru omor în condiţii de violenţă în familie.

Individul nu are voie să se apropie de fraţii şi tatăl său timp de cinci ani după executarea pedepsei şi trebuie să achite daune materiale Spitalului de Urgenţă din Brăila, care se ridică la peste 10.000 de lei, ce reprezintă contravaloarea îngrijrilor medicale de care a beneficiat mama sa pe perioada spitalizării, şi alţi 4.000 de lei drept cheltuieli judiciare. Decizia instanţei nu este definitivă.

Marian Başa a fost pus sub acuzare după ce, în noaptea de 5 spre 6 ianuarie 2019, şi-a lovit fără milă mama, o femeie de 67 de ani, cu o coadă de topor şi un scaun până când aceasta s-a prăbuşit în stare de inconştienţă.

Individul a comis fapta pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de alcool. Victima a fost descoperită abia a doua zi de către un alt băiat al acesteia, care a anunţat Ambulanţa şi Poliţia. Timp de câteva zile, femeia s-a zbătut între viaţă şi moarte la Spitalul de Urgenţă din Brăila, iar pe 13 ianuarie a decedat.

Cu câteva zile înainte de tragedie, pe 10 ianuarie, Judecătoria Brăila emisese un ordin de protecţie pe numele femeii de 67 de ani. Imediat după comiterea faptei, Marian Başa a dispărut fără urmă, oamenii legii suspectând că s-a ascuns într-o pădure din apropierea localităţii Chiscani, unde domicilia.

Pe 18 ianuarie 2019, agresorul s-a întors la locuinţa mamei sale. Anchetatorii cred că nu a mai făcut faţă frigului şi a decis să se predea. Bărbatul a fost reţinut imediat de o patrulă de Poliţie care verifica zona şi a fost dus la audieri, unde a recunoscut ce făcuse. Başa este cunoscut ca un individ extrem de violent, fiind condamnat în 2013 după ce a lovit un consătean cu toporul.