https://image.stirileprotv.ro/media/images/680xX/Feb2020/62108825.jpg
Agerpres

Proiect privind servicii integrate de îngrijiri la domiciliu, aprobat de Consiliul General al Capitalei

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, vineri, un proiect privind servicii integrate de îngrijiri la domiciliu.

Ca urmare a adoptării de către CGMB a unei hotărâri în 2009, Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, în colaborare cu Fundaţia Crucea Alb-Galbenă Română (CAGR) şi Asociaţia de Ajutor Mutual Bucureşti (ADAM), au demarat implementarea proiectului Centru pilot de coordonare a serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice din municipiul Bucureşti care se confruntau cu dificultăţi socio-medicale. Echipa multidisciplinară CAGR îşi propune să continue să ofere servicii integrate de îngrijire la domiciliu beneficiarilor care sunt deja incluşi în proiect şi care au nevoie în continuare de îngrijire şi în acelaşi timp să răspundă cererii tot mai mari pentru astfel de servicii.

Beneficiarii proiectului sunt persoane adulte dependente, încadrate în diferite grade de dependenţă. Beneficiarii vor primi servicii integrate de îngrijire la domiciliu, monitorizate prin serviciul de teleasistenţă (dispecerizarea serviciului prin intermediul call center-ului): servicii medico-sociale, de recuperare, oferire de echipamente de recuperare şi reabilitare medicală, servicii îngrijire de bază pentru un număr extins de beneficiari cu nevoi medicale şi de recuperare din Bucureşti, cu ajutorul unei echipe mixte de specialişti (medici, asistenţi medicali, asistenţi sociali, psihologi, kinetoterapeuţi, îngrijitori la domiciliu) şi a unor mijloace de recuperare moderne.

Printre rezultatele preconizate ale proiectului care se va derula pe parcursul unui an se numără acordarea de servicii la domiciliu pentru 200 de beneficiari, optimizarea timpului de intervenţie în îngrijirea la domiciliu a beneficiarilor prin implementarea sistemului de monitorizare la distanţă (teleasistenţă), creşterea gradului de informare a minim 1.000 de persoane privind serviciile de îngrijiri de recuperare - reabilitare medicală la domiciliu.

Bugetul proiectului se ridică la circa 1,4 milioane lei.

De asemenea, CGMB a aprobat un acord de asociere între DGASMB şi Fundaţia Crucea Alb-Galbenă din România. Acesta prevede că municipiul Bucureşti, prin DGASMB, va asigura finanţarea necesară implementării proiectului pe raza Capitalei. Fundaţia Crucea Alb-Galbenă se obligă să utilizeze finanţarea numai în scopul realizării proiectului, să pună la dispoziţie personal specializat şi mijloace logistice necesare.

Sursa: Agerpres