Nicuşor Dan: Bugetul PMB nu are nicio legătură cu realitatea
Candidatul independent la Primăria Capitalei susţinut de USR, Nicuşor Dan, afirmă că bugetul Primăriei Municipiului Bucureşti pe 2020 "nu are nicio legătură cu realitatea".
Nicușor Dan a făcut această declarație în condiţiile în care veniturile estimate - 7,2 miliarde de lei - sunt, ca şi în anii precedenţi, supraevaluate cu aproximativ 75%.
''Bugetul Primăriei Capitalei pe 2020 nu are nicio legătură cu realitatea. Veniturile estimate, 7,2 miliarde lei, sunt, ca şi în anii precedenţi, supraevaluate cu aproximativ 75%. În aceste condiţii, bugetul aprobat nu merită comentat, neavând nicio valoare practică. Managerul unei companii private care estimează venituri de 7 miliarde lei şi încasează 4 miliarde lei este automat demis, în orice ţară şi în orice companie. Acesta ar trebui să fie şi mesajul bucureştenilor pentru actualul primar", precizează Nicuşor Dan, într-un comunicat transmis vineri Agerpres.
În opinia acestuia, întrebarea importantă pentru administraţia Capitalei este cât sunt plăţile restante neintroduse în execuţia bugetară.
"Spre exemplu, la rectificarea bugetară din decembrie 2019 se estima subvenţia pentru STB (n.r. - Societatea de Transport Bucureşti) la peste un miliard de lei, iar în execuţia bugetară la sfârşit de 2019 plăţile făcute au fost de doar 650 milioane lei. Plăţi restante importante sunt şi faţă de ELCEN. În estimarea mea, plăţile restante sunt între 1 miliard şi 2 miliarde lei, adică între 25% şi 50% din bugetul real", susţine Nicuşor Dan.
Sursa: Agerpres