https://media.hotnews.ro/media_server1/image-2020-02-14-23662659-41-sts.jpg
STSFoto: Hotnews

STS îi invită pe doritori să își facă o poză, de Sfântul Valentin, cu turnul de telecomunicații al serviciului

by

”Iubita mea, acum doi ani te-am cerut în căsătorie la Paris și ne-am imortalizat iubirea într-o poză lângă Turnul Eiffel”. Nu, nu este o scrisoare de îndrăgostit, ci mesajul inedit al Serviciul de Telecomunicații Speciale. STS îi invită pe doritori să își facă o poză, de Sfântul Valentin, cu turnul de telecomunicații al serviciului, urmând ca cea mai frumoasă fotografie să fie premiată. Premiul rămâne, deocamdată, strict secret.

”Iubita mea, acum doi ani te-am cerut în căsătorie la Paris și ne-am imortalizat iubirea într-o poză lângă Turnul Eiffel, în urmă cu un an am alergat de mână prin Italia și ne-am fotografiat emoțiile lângă turnul din Pisa, iar anul acesta ți-am pregătit o surpriză... cine spune că nu poţi avea un turn care să-ți lumineze zâmbetul, chiar aici în București?”, scrie pe pagina de Facebook a STS.

Dacă de Ziua Îndrăgostiților, veți ieși la plimbare cu persoana iubită și vreți să imortalizați momentul, poate prindeți în poză și Turnul de telecomunicații al STS.

”Vom premia cea mai frumoasă fotografie, iar fericitul câștigător va fi anunțat pe 24.02.2020, când vom sărbători iubirea românește! Așteptăm fotografiile voastre în secțiunea de comentarii ale acestei postări! La mulți ani de Ziua Îndrăgostiților!”, mai scriu reprezentanții STS.