Parlamentul European a votat adoptarea încărcătorului unic pentru telefoane mobile
Parlamentul European a votat astăzi în favoarea unei moțiuni care cere producătorilor de telefoane mobile să folosească un conector unic de alimentare.
Comisia Europeană a sugerat că intenționează să introducă noi reguli care ar forța companiile să adopte un încărcător unic.
Dacă va acționa la cererea Parlamentului, noile reguli ar forța Apple să-și schimbe încărcătorul folosit la alimentarea dispozitivelor sale.
Anumite companii de tehnologie, printre care și Apple, s-au opus proiectului în condițiile în care un încărcător unic la nivelul UE ar însemna pentru firme fie păstrarea unui conector de alimentar unic la nivel mondial, fie costuri suplimentare pentru fabricarea mai multor modele de încărcătoare.
Eurodeputații au adoptat moțiunea cu 582 de voturi pentru și doar 10 împotrivă. Aceștia au argumentat că decizia va ușura viața consumatorilor, permițându-le acestora să-și alimenteze toate modelele de telefoane printr-un încărcător standard.
Unul din avantaje este că telefoanele Apple sau Huawei ar putea fi alimentate cu încărcătoare Android, în cazul în care va fi adoptat drept conector unic modelul USB-C, cel mai popular la nivel mondial.
Apple, spre deosebire de alți producători, a refuzat să integreze conectorul USB-C în dispozitivele sale după ce lansat în 2012 un încărcător propriu, cu mufă diferită, pe care l-a intitulat „Lightning”.
Încărcătorul respectiv este folosit pentru alimentarea tuturor modelelor de iPhone și pentru modelele noi de iPad.
Totodată, la baza inițiativei mai stă și subiectul deșeurilor electronice.
„Pentru a reduce deșeurile electronice și pentru a ușura viața consumatorilor, europarlamentarii doresc măsuri obligatorii pentru încărcătoare în așa fel încât să se potrivească cu toate telefoanele mobile și alte dispozitive portabile”, scrie în nota de fundamentare a proiectului adoptat de PE.
Potrivit estimărilor Parlamentului European, încărcătoarele vechi produc anual circa 51.000 de tone de deșeuri electronice.
Intrarea în vigoare este condiționată de acordul Consiliului European.