https://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2019/01/30/5c51e8d3df52022f752e1505/646x404.jpg
Sute de oameni au ajuns la UPU pentru a face testul rapid FOTO Arhivă

Teama de gripă sufocă Urgenţa. Medic UPU: „Cei cu simptome să contacteze medicul de familie”

by

Din cele peste 500 de persoane cărora le-a fost făcut testul rapid, la mai mult de o treime a fost confirmată prezenţa virusului.

Speriaţi de virusul gripal, sălăjenii au luat cu asalt, în ultima perioadă, Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Zalău. Statisticile arată că în cursul lunii ianuarie, nu mai puţin de 544 de pacienţi au apelat la serviciile unităţii medicale pentru testul rapid anti-gripal, 187, adică mai mult de o treime ieşind pozitive pentru virusurile de tip A şi B.

Medicii îi sfătuiesc pe pacienţii care prezintă simptome specifice gripei să nu mai aglomereze Urgenţa, pentru a nu risca să îi îmbolnăvească pe ceilalţi ori să contacteze şi alte boli. "Pacienţii care au simptome de gripă - febră înaltă, rinoree, mialgii, adică dureri musculare, dureri articulare, ar trebui să contacteze medicul de familie şi să ia tratament simptomatic. Toţi cei care au fost confirmaţi cu gripă trebuie să ia tratamentul antiviral recomandat de medic, iar contacţii cu aceste cazuri să facă profilaxia bolii. Pacienţii care sunt cu dificultăţi în respiraţie, cei cu patologie multiplă - cardiacă, vasculară - ar trebui, într-adevăr, investigaţi în spital, pentru a evita complicaţiile bolilor de fond pe care le au. Dar pacientul tânăr, fără patologii asociate, fără insuficienţă respiratorie, îi recomandăm doar să respecte cu stricteţe normele de igienă şi să contacteze medicul de familie", a declarar dr. Mihai Iuhas, şeful UPU-SMURD Zalău.

Acesta susţine că pacienţii preferă UPU întrucât ştiu că acolo li se va face testul antigripal: "Cu sau fără confirmare bolii, tratamentul poate fi instituit dacă se manifestă simptome specifice. Există numeroase cazuri care sunt fals negative, dar tot li se administrează tratament (...) Nu doar că se aglomerează Urgenţa, dar pot să răspândească virusul ori să fie ei infectaţi cu altceva decât cu ce au venit, având în vedere că în UPU, patologia este multiplă, sunt multiple boli infecţioase".

Citiţi şi:

Valul de viroze şi gripă a redus programul de vizită la Spitalul Judeţean Zalău

Angajaţii din UPU şi Ambulanţă ameninţă cu proteste: „Să ne lăsaţi să ne vedem de treabă alături de Raed“