https://www.timpul.md/uploads/modules/news/2020/01/151532/635x0_4509338.jpg

IMPORTANT/// Marea Britanie părăseşte UE. Ce se schimbă după Brexit, la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă

Brexitul urmează să aibă loc la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, la 1.317 zile de la decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană (UE) la 23 iunie 2016, relatează AFP care prezintă ceea ce se va schimba începând din acel moment. În ziua Brexitului atât britanicii, cât şi presa, sunt împărţiţi între fericire şi dezolare, întrebându-se ce-i aşteaptă în marele salt în necunoscut, relatează AFP. Forţa nu stă în ”splendoarea izolării”, a avertizat preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, lăudând ”forţa uniunii” cu câteva ore înainte de plecarea istorică a Regatului Unit din Uniunea Europeană .

Schimburile zilnice între Regatul Unit şi UE vor cotinua ca înainte, până la sfârşitul lui 2020. În această perioadă de tranziţie de 11 luni, Londra şi Bruxellesul îşi vor negocia relaţia viitoare.

Câteva schimbări practice vor interveni, cu toate acestea, până atunci.

Loading...

66 DE MILIOANE DE CETĂŢENI MAI PUŢIN

Vineri, la ora locală 23.00 (sâmbătă, 1.00, ora României), UE va pierde - pentru prima oară - un stat membru, care este, în plus, una dintre cele mai mari şi mai bogate ţări din bloc.

Odată cu plecarea a 66 de milioane de locuitori, populaţia UE va scădea la aproximativ 446 de milioane de oameni.

Teritoriul Uniunii se va micşora, de asemenea, cu 5,5%.

În cazul în care va decide vreodată să se întoarcă, regatul va trebui să se supună procedurii de aderare obişnuite.

INSTITUŢIILE

La Bruxelles, retragerea Union Jack de la Parlamentul European (PE) va simboliza o schimbare reală: Regatul Unit iese din UE şi devine ”ţară terţă”.

Niciunul dintre cei 73 de eurodeputaţi britanici aleşi în mai nu va mai participa la lucrările PE - 46 de mandate vor fi rezervate unor viitoare state membre, iar 27 vor fi redistribuite.

Londra nu va mai avea dreptul să prezinte un candidat la un post de comisar european. Deja nu mai există un reprezentat britanic în Executivul european, după ce Boris Johnson a refuzat să propună unul în noua Comisie a Ursulei von der Leyen.

Premierul britanic nu va mai fi invitat la summiturile europene, iar membrii Guvernului britanic nu vor mai asista la reuniuni ministeriale europene.

În calitate de cetăţeni ai unei ţări străine, britanicii nu vor mai putea ocupa posturi de funcţionari la Bruxelles. Mulţi dintre ei şi-au luat însă dublă naţionalitate, pentru a putea rămâne.

În schimb, Regatul Unit - al doilea contributor net la bugetul UE, după Germania - va continua să plătească până la sfârşitul perioadei de tranziţie.

DREPTURILE CETĂŢENILOR

Potrivit ONU, aproximativ 1,2 milioane de cetăţeni britanici trăiesc într-un stat membru UE, în principal în Spania, Iralanda, Franţa, Germania şi Italia.

Potrivit Oficiului britanic de statistică, 2,9 milioane de cetăţeni ai celor 27 de state membre UE trăiesc în Marea Britanie - reprezentând 4,6% din populaţia ţării.

În virtutea acordului retragerii, expatriaţii instalaţi de o parte şi de alta a Canalului Mânecii până la finalul perioadei de tranziţie îşi vor păstra drepturile de a locui sau munci în ţara gazdă.

Cetăţenii europeni care locuiesc în Regatul Unit trebuie să se înregistreze pentru a beneficia de aceste drepturi. Britanicii care trăiesc în UE sunt vizaţi de proceduri diferite de la ţară la ţară.

Libertatea circulaţiei se va aplica până la sfârşitul lui decembrie 2020. Detaliile drepturilor reciproce urmează să fie negociate după Brexit.

NEGOCOERILE

Regatul Unit a petrecut deja negociind termenii plecării sale cu un grup de lucru (”task force”) al CE, condus de Michel Barnier.

Însă negocierile vor intra într-o nouă fază de sâmbătă.

Regatul Unit va rămâne supus dreptului UE şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) până la sfârşitul tranziţiei.

Michel Barnier se află în discuţii cu statele membre în vederea definirii mandatului de negociere a viitoarei relaţii, mai ales la nivel comercial.

Spre deosebire de acordul dintre Regatul Unit şi CE, ratificat de către statele membre şi PE, acordul comercial ar putea să fie supus aprobării unui număr de peste 30 de parlamente naţionale şi regionale.