VIDEO Imagini dramatice cu prăbușirea acoperișului unui stadion din Sankt Petersburg / Un muncitor a murit / Alți oameni ar fi sub dărâmături
by N.O.Acoperișul unui stadion din Sankt Petersburg, Complexul pentru sporturi și concerte (SKK) s-a prăbușit, vineri, în timpul unor lucrări de dezmembrare, trăgând sub dărâmături un muncitor, relatează The Moscow Times.
Imaginile dramatice ale prăbușirii, în care se vede cum un muncitor aleargă și eșuează în a se prinde de o cușcă suspendată deasupra stadionului în timp ce structura cedează cu totul, au fost publicare pe site-ul de știri Fontanka.
Canalul Mash Telegram a relatat că un muncitor a murit în accident, deși nu a fost încă o confirmare oficială.
Site-ul de știri l-a identificat pe muncitorul dispărut sub dărâmături ca fiind Matvei Kucherov. Bărbatul ar fi părăsit cușca fără coardă de siguranță pentru a lucra la acoperiș înainte ca acesta să se prăbușească.
”Potrivit informațiilor preliminare, ar putea fi muncitori sub dărâmături”, a spus Ministerul pentru servicii de Urgență, potrivit Fontanka.
Ministerul a spus că 80 la sută din pereții stadionului s-au prăbușit.
În acest moment se desfășoară o operațiune de salvare.
Complexul pentru Sporturi și Concerte din Sankt Petersburg (SKK), dat în folosință din era sovietică, a fost programat să fie demolat, după ce a ajuns în stare avansată de degradare. Arhitecții locali au protestat față de planurile de demolare, argumentând că clădirea din 1980 a fost o emblemă a arhitecturii sovietice neocronstructiviste.