https://static.cdn.jurnaltv.md/superdesk/20200131160112/9d2927d5-a3d3-483c-9d3b-c88e403d72d5.png
Sursa foto: Agerpres

Un francez surprins de o avalanşă într-o staţiune de schi din Japonia a decedat

by

Un francez, în vârstă de 38 de ani, care se afla joi în stare critică după ce a fost surprins de o avalanşă în apropierea unei staţiuni de schi de pe insula Hokkaido, în nordul Japoniei, a decedat, au anunţat vineri echipele de intervenţie nipone, relatează Agerpres.

Bărbatul a fost găsit în apropierea staţiunii de schi Tomamu, din centrul insulei nordice Hokkaido potrivit unui comunicat al poliţiei.

Acesta împreună cu alţi şapte cetăţeni francezi au fost surprinşi de avalanşă în timp ce se aflau într-o zonă considerată periculoasă şi interzisă, în afara pistei de schi. Celelalte şapte persoane sunt în afara oricărui pericol.

Potrivit publicaţiei L'Est Républicain, victima provenea din regiunea Besançon, în departamentul Doubs, şi era tată, şeful unei companii şi amator de sport. Grupul din care făcea parte era însoţit în Hokkaido de un ghid montan, a precizat cotidianul regional.