https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2019/01/18/Scoala-Ghe.-Bibescu-Craiova-1000x600.jpg

Dosar penal după igienizarea de la Bragadiru

by

Poliția Ilfov a deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă după ce mai mulți elevi de la Școala Numărul 1 din Bragadiru s-au simțit rău când au ajuns la instituția de învățământ. La școală s-a folosit cloramină pentru igienizarea sălilor de clasă.

Învățătoare luată la întrebări pentru că și-a protejat elevii

„În prezent se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmărirea penală fiind sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu”, explică Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Ilfov, într-o informare de presă.

O învățătoare de la Școala numărul 1, din Bragadiru, a scos, miercuri, toți elevii clasei la care preda afară din unitatea de învățământ și a alertat și părinții, după ce ea și câțiva elevi din clasă s-au simțit rău în timpul orelor de curs.

La fața locului s-au deplasat polițiști și angajați ai DSP pentru a face verificări.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Ilfov precizau, la acel moment, pentru MEDIAFAX, că învățătoarei au început să îi lăcrimeze ochii în timp ce se îndrepta spre fereastra clasei. În acel moment, fără a se consulta cu directorul școlii, ea le-a spus tuturor elevilor că trebuie să părăsească sala de clasă și au ieșit cu toții în curtea unității de învățământ.

Cadrul didactic i-a sunat pe părinții copiilor și le-a spus că trebuie să vină să îi ia de la școală, pentru că e posibil să fie afectați de substanțele cu care se dezinfectează școala. O parte dintre copii au fost duși de familiile lor la spital pentru investigații suplimentare.

Oficialii ISJ Ilfov spun că, începând din 20 ianuarie, în școală se folosește pentru ștergerea obiectelor de mobilier, în fiecare seară, cloramină, cu o centrație de 2%, dar acest lucru nu este un pericol pentru elevi și cadrele didactice.