Medicul Beuran contestă la TMB revocarea sa din funcţia de şef de secţie de la Spitalul Floreasca
Medicul Mircea Beuran a depus, la Tribunalul Municipiului Bucureşti (TMB), o cerere prin care solicită anularea deciziei de revocare a sa din funcţia de şef al Secţiei clinice de Chirurgie generală III din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, scrie Monitorul Justiţiei.
Mircea Beuran a fost demis din această funcţie după ce o femeie a luat foc pe masa de operaţie de la Spitalul Floreasca.
Medicul contestă deciziaşi vrea să fie repus în funcţie, scrie Monitorul Justiţiei.
În exclusivitate, Monitorul Justiţiei publică cererea de chemare în judecată a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, prin care prof. dr. Mircea Beuran solicită ca instanţa să dispună:
1. Anularea Deciziei nr. 1/06.01.2020 şi a Deciziei nr. 23/07.01.2020, prin care s-a dispus revocarea subsemnatului din funcţia de şef al Secţiei clinice Chirurgie generală III din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti începând cu data de 07.01.2020.
2. Repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii Deciziei nr. 1/06.01.2020 şi a Deciziei nr. 23/07.01.2020, prin reintegrarea subsemnatului în funcţia de şef al Secţiei clinice Chirurgie generală III din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti.
3. Obligarea pârâtului la plata diferenţelor dintre veniturile salariale indexate, majorate şi actualizate la care aş fi avut dreptul în intervalul cuprins între momentul emiterii deciziei de revocare şi cel al reintegrării efective a subsemnatului pe funcţia de şef al Secţiei clinice Chirurgie generală III şi veniturile obţinute în exercitarea funcţiei de medic primar chirurgie generală.
4. Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În cererea depusă la tribunal, Beuran prezintă toată situaţia de fapt legată de cele două intervenţii chirurgicale din 13 decembrie 2019 şi 22 decembrie 2019 asupra pacientei care a luat foc, care fusese internată în 10 decembrie 2019 cu diagnosticul de tumoră canceroasă de pancreas caudal în stadiu avansat. Prima intervenţia a decurs fără incidente medicale sau de altă natură, precizând că a fost folosit acelaşi dezinfectant ca la intervenţia din 22 decembrie 2019, când a avut loc incidentul din altă sală de operaţii, unde a fost dusă în 22 decembrie 2019 pentru intervenţie de urgenţă, pacienta având hemoragie masivă. În ce priveşte cea de-a doua intervenţie, Beuran explică, prin avocatul Gabriel Uluitu, toate deciziile luate pentru intervenţia de urgenţă din ziua în care a avut loc incidentul. Conform documentului, pacienta a fost dusă în alt bloc operator decât cel în care operează Beuran întrucât aceasta nu era disponibilă.
„Operaţia din data de 22.12.2019 a fost începută de către medicul rezident de an V chirurgie, dl Dumitriu Bogdan.
Pregătirea pacientei pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale din data de 22.12.2019 a inclus şi dezinfecţia tegumentelor de pe peretele anterior al abdomenului. Cu această ocazie, a fost utilizat, ca substanţă alcoolică dezinfectantă, tot produsul Skinman Soft Protect.
La momentul iniţierii procedurilor de intervenţie, subsemnatul nu am făcut parte din echipa operatorie.
În timpul operaţiei, s-a produs un incident prin aprinderea câmpurilor operatorii. S-au făcut manevre de stingere a focului şi, ulterior, mutarea pacientei în altă sală de operaţii, unde s-a repetat pregătirea intervenţiei chirurgicale, inclusiv prin dezinfecţia tegumentelor de pe peretele anterior al abdomenului cu aceeaşi substanţă. De această dată nu a mai avut loc niciun incident.
Conform înregistrărilor camerelor video din incinta spitalului, la ora 9.23 am intrat în blocul operator unde s-a efectuat cea de-a doua operaţie din ziua respectivă (blocul operator în care pacienta a fost mutată după producerea incidentului constând în aprinderea câmpurilor operatorii). Intervenţia chirurgicală s-a încheiat la ora 9.45, după care pacienta a fost preluată de către echipa de chirurgie plastică”, se arată în acţiunea de chemare în judecată.
Conform documentului depus de medic la instanţă, angajatorul nu a indicat exact care sunt faptele ce i se impută şi care constituie încălcări ale obligaţiilor ce îi reveneau în exercitarea funcţiei de şef secţie.
„Obligaţiile stabilite în sarcina subsemnatului prin contractul de administrare au caracter general, nefiind posibilă o motivare a actului de revocare prin simpla indicare de către angajator a acestora, fără o încadrare a lor în împrejurări de fapt concrete şi determinate. Opţiunea angajatorului – constând în neindicarea faptelor care au întemeiat măsura dispusă – determină imposibilitatea subsemnatului de cunoaştere a motivelor care au fost avute în vedere pentru a fi luată măsura revocării din funcţia de şef de secţie (măsură ce are ca efect însăşi încetarea a contractului de administrare ca urmare a manifestării unilaterale a voinţei unei părţi a acestuia) şi de formulare a unor apărări în sprijinul susţinerii nevinovăţiei mele.
Decizia de revocare din funcţie nu cuprinde motivarea în drept a măsurii dispuse de către angajator. Conform clauzei VI – „Încetarea contractului”, lit. b), revocarea din funcţie a şefului de secţie poate interveni în cazul: nerealizării indicatorilor de performanţă ai managementului secţiei, timp de minimum un an, din motive imputabile acestuia (evaluarea anuală); neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin contractul de administrare.
În cadrul deciziei de revocare nu este precizată ipoteza care a fost avută în vedere de către angajator pentru a dispune măsura revocării.
Referirea din cuprinsul contractului la posibilitatea încetării acestuia ca urmare a revocării şefului de secţie din funcţie în cazul neîndeplinirii obligaţiilor asumate nu dă dreptul angajatorului de a dispune măsura într-un mod intempestiv şi discreţionar, fără nicio întemeiere în fapt şi în drept. Cerinţa întemeierii în fapt a motivelor revocării din funcţie constituie o condiţie sine qua non a acestui act dispus de managerul spitalului””, conform documentului publicat de Monitorul Justiţiei.
Totodată, prof.dr.Mircea Beuran a dat în judecată şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, prin care solicită instanţei: „anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria DSP nr. 0000630/06.01.2020 prin care s-a dispus sancţionarea contravenţională a subsemnatului cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, restituirea sumei de 500 de lei pe care am achitat-o cu titlu de amendă contravenţională conform chitanţei seria 100/2020 IF-CLP nr. 160/09.01.2020 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.