https://www.mediafax.ro/images/pixel.png
Rata medie anuală a şomajului a ajuns anul trecut la minimul ultimilor 28 de ani

Rata medie anuală a şomajului a ajuns anul trecut la minimul ultimilor 28 de ani

Rata medie anuală a şomajului a scăzut în decembrie la 3.9%, cel mai redus nivel din 1991 încoace, evoluţie determinată de redinamizarea investiţiilor productive şi migraţia populaţiei active, arată analiştii Banca Transilvania într-un raport,citând datele emise de Institutul Naţional de Statistică.

by

"Pe de altă parte, rata şomajului s-a situat peste nivelul componentei structurale pentru a şasea lună la rând în decembrie, evoluţie care confirmă faza de maturitate a ciclului economic post-criză", punctează Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică la BT.

Astfel, conform datelor INS numărul de şomeri a scăzut cu 3.3% lună/lună la 353.9 mii în decembrie, nivelul minim din luna august.

În dinamică an/an numărul şomerilor s-a diminuat cu 1.3% în decembrie şi cu 6% în 2019, evoluţie influenţată de redinamizarea investiţiilor productive (cea mai bună dinamică din 2008).

Rata şomajului s-a redus de la 4% în noiembrie la 3.9% în decembrie, nivelul minim din luna iunie.

Se evidenţiază declinul ratei şomajului la bărbaţi de la 4.4% în noiembrie la 4.2% în decembrie, cel mai redus nivel din iunie, mai arată raportul Băncii Transilvania.

De asemenea, rata şomajului la femei s-a diminuat de la 3.5% în noiembrie la 3.4% în decembrie, minimul ultimelor 12 luni. Astfel, în 2019 rata medie a şomajului s-a situat la 3.9% (nivelul minim din 1991), în scădere cu 0.3 puncte procentuale an/an.

Această evoluţie a fost determinată de declinul ratei şomajului la bărbaţi cu 0.4 puncte procentuale an/an la 4.3%. Rata şomajului la femei s-a consolidat la 3.5% anul trecut.

Prognozele actualizate ale BT prin încorporarea datelor publicate de INS indică perspectiva creşterii graduale a ratei şomajului spre un nivel mediu de 4.1% în perioada 2020-2022, pe fondul normalizării ritmului investiţiilor productive, rebalansării politicii economice şi persistenţei presiunilor din sfera costurilor salariale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Taguri: şomaj, scădere, minim