https://image.stirileprotv.ro/media/images/680xX/Jan2020/62107178.jpg
Corriere della Sera

Un român din Italia, suspect de coronavirus. Anunțul MAE privind starea sa

Un român din Italia este suspectat de coronavirus, dar autoritățile italiene au anunțat că acesta nu a intrat în contact cu cei doi turiști chinezi infectați, potrivit Corriere dela Serra.

UPDATE - MAE: Testele medicale nu au confirmat, până în prezent, infecţia cu noul

Ministerul Afacerilor Externe precizează că, până în prezent, testele medicale nu au confirmat infecţia cu noul coronavirus la cetăţeanul român din Italia.

„Ambasada României în Republica Italiană a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile competente în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la cetăţenia persoanei în cauză şi la starea sa de sănătate. Conform datelor preliminare obţinute telefonic de reprezentanţii misiunii diplomatice, autorităţile locale au confirmat faptul că persoana în cauză este cetăţean român şi că testele medicale la care acesta a fost supus până în prezent nu au confirmat o infecţie cu coronavirus. Ambasada României în Republica Italiană menţine legătura cu unitatea spitalicească în care se află internat cetăţeanul român, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară dacă situaţia o va impune", a comunicat MAE.

UPDATE- Românul nu a intrat în contact cu cei doi turiști chinezi

Autoritățile italiene au confirmat că românul nu a intrat în contact cu cei doi cetățeni chinezi infectați cu coronavirus prezenți la hotelul în care lucra, conform Rai News.

Medicii urmează să stabilească dacă acesta este infectat cu coronavirus sau prezintă doar simptome de răceală.

Știrea inițială: 

Este vorba despre un bărbat care lucrează la hotelul Palatino din Roma, acolo unde au fost cazați cei doi turiști chinezi infectați cu coronavirus, primele două cazuri confirmate în Italia.

Camera în care au stat aceștia a fost sigilată imediat și ulterior decontaminată.

Românul a ajuns la spitalul Tivoli joi după-amiază cu simptome de gripă. Acesta i-a spus unei asistente că a intrat în hotelul în care au fost cazați cei doi chinezi și a fost plasat imediat în carantină și transportat la Institul Național pentru Boli Infecțioase Lazzaro Spallanzani din Roma.

Italia a suspendat toate legăturile aeriene cu China, a anunţat şeful Guvernului italian.

”Avem două cazuri confirmate de coronavirus în Italia”, a declarat Giuseppe Conte într-o conferinţă de presă, joi, precizând că este vorba despre doi turişti chinezi.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a catalogat joi drept urgenţă de sănătate publică de amploare internaţională această epidemie apărută în China.

Proceduri de repatriere pentru 4 cetățeni români din China

 

MAE precizează că în prezent sunt în derulare proceduri de repatriere pentru patru cetățeni români din provincia Hubei prin intermediul zborurilor speciale organizate de Franța și Germania.

Ambasada României la Beijing este în permanentă legătură cu Delegația UE la Beijing și misiunile diplomatice ale altor State Membre UE în formatul reuniunilor de coordonare locală la nivel UE, precum și cu autoritățile centrale și locale ale R. P. Chineze, pentru gestionarea cu celeritate a tuturor situațiilor care reclamă acordarea de asistență consulară pentru cetățenii români aflați în R. P. Chineză în contextul epidemiei cauzată de coronavirus.
 

Sursa: Corriere della Sera