Ursula von der Leyen, replică acidă față de Brexit: 'Forţa nu rezidă într-o splendidă izolare'
by Ioana NeculaForţa nu rezidă într-o "splendidă izolare, ci în uniunea noastră unică", a atras atenţia vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu câteva ore înainte de ieşirea istorică a Marii Britanii din Uniunea Europeană, la ora 23:00 GMT, relatează agenţiile internaţionale de presă, potrivit Agerpres.
Într-o conferinţă de presă susţinută la Bruxelles alături de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi de preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, Ursula von der Leyen l-a citat pe Jean Monnet, părintele fondator al UE: "Nu sunt optimistă, nu sunt pesimistă, sunt hotărâtă".
Ea a evidenţiat "elanul politic" pe care l-a cunoscut de la începutul istoriei sale Uniunea Europeană, "devenită o putere economică". "Experienţa ne-a arătat că forţa nu rezidă într-o splendidă izolare, ci în uniunea noastră unică" în faţa lumii, a adăugat ea, făcând referire la atitudinea britanicilor.
Ursula von der Leyen a mai spus că îşi doreşte "cel mai bun parteneriat posibil" cu Londra după Brexit, subliniind totodată "că va exista întotdeauna o diferenţă" faţă de apartenenţa la UE.
Întrebată despre ce ar pierde UE odată cu plecarea Regatului Unit, preşedinta CE a răspuns: un membru care era "extrem de pragmatic", "cu o viziune clară asupra chestiunilor economice", "nu întotdeauna comod, dar nici cele 27 nu sunt întotdeauna aşa".
"Este alegerea poporului britanic de a fi singur, iar noi respectăm asta. Dar vom rămâne vecini", a subliniat ea.
"Avem multe lucruri în comun şi trebuie să arătăm lumii că putem fi vecini şi putem lucra foarte strâns, şi este ceea ce ne vom strădui să facem", a mai spus ea.
"Istoria nu se opreşte aici", a declarat la rândul său David Sassoli, care a spus că UE are acum o "oportunitate enormă".
În contextul în care Londra şi Bruxellesul vor trebui să îşi negocieze viitoarea relaţie în perioada de tranziţie care e prevăzută până la sfârşitul anului, negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, va prezenta luni priorităţile mandatului său.