https://mediastiriv1.freenode.ro/image/201908/w295h180/media-156543769061047500.jpeg
Foto: InfoMigrants

Open Arms caută urgent un port pentru a debarca 363 de migranţi salvaţi în cadrul a cinci operaţiuni

by

Nava organizaţiei nonguvernamentale Open Arms, care are la bord 363 de migranţi salvaţi în cadrul a cinci operaţiuni, a solicitat vineri din nou un port sigur unde să-i debarce cât mai curând posibil, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Surse din organizaţia spaniolă au explicat că, pe timpul nopţii, au fost evacuate în Italia două persoane care aveau arsuri grave şi puternice dureri abdominale.

Între acestea, se află un tânăr din Somalia, de 17 ani, ai cărui părinţi au fost ucişi de gruparea jihadistă Al-Shabaab iar, cu cinci zile înainte de a se urca în ambarcaţiunea folosită pentru traversare, a fost torturat de traficanţii libieni.

Open Arms a solicitat evacuarea sa în Malta, dar a fost refuzată.

Ultima operaţiune de salvare din aceste trei zile a avut loc pe timpul nopţii cînd reţeaua "Alarm Phone" a alertat cu privire la o barcă în derivă.

Nava umanitară spaniolă a răspuns apelului şi a localizat "aproximativ o sută de persoane" îngrămădite pe o periculoasă ambarcaţiune de lemn.

La bordul navei umanitare se aflau deja alţi 282 de migranţi salvaţi în patru operaţiuni diferite, între acestea trei femei şi 38 de minori neînsoţiţi şi care provin din ţări precum Sudanul de Sud, Gambia, Egipt, Senegal, Ciad, Burkina Faso, Guineea şi Republica Centrafricană.

Open Arms este în prezent unica navă umanitară din zona centrală a Mării Mediterane, după ce alte nave precum Ocean Viking, a organizaţiilor Medici Fără Frontiere şi SOS Mediterranee, şi Alan Kurdi, a ONG germane Sea Eye, au fost autorizate de Italia şi Malta să debarce persoanele salvate.

Ministerul de Interne de la Roma a informat marţi că, de la începutul anului, au ajuns în Italia 870 de migranţi, faţă de 155 în aceeaşi perioadă a anului trecut şi 3.176 în 2018.

După plecarea formaţiunii de extremă dreapta Liga din executivul care aplica politica "porţilor închise" şi odată cu formarea unui nou guvern, compus din Mişcarea 5 Stele, Partidul Democrat şi alte grupări progresiste, navele umanitare operează din nou debarcări în porturile italiene graţie unui mecanism de redistribuire a migranţilor în ţările europene disponibile.

În timp ce, pe mandatul fostului ministru de Interne, Matteo Salvini, navele ONG-urilor puteau aştepta până la 20 de zile pe mare, în prezent trec doar maximum patru sau cinci zile până se autorizează debarcarea.