https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2020/01/escavator-constructie-tomis.jpeg

Prefectul Constanţei susține că șantierul pentru construirea unui imobil peste vestigiile Cetății Tomis respectă prevederile legale și că este un caz folosit „în scop electoral”

by

Prefectul judeţului Constanţa, George Niculescu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că şantierul deschis în zona „Lupoaică” a centrului vechi al municipiului reşedinţă, unde se construiește un bloc de patru etaje deasupra vestigiilor antice ale Cetății Tomis respectă prevederile legale și că acest caz a fost folosit „în scop electoral”.

Conform prefectului, Direcţia Judeţeană pentru Cultură a menţionat că documentaţia pentru construirea respectivului imobil respectă prevederile legii privind protejarea monumentelor istorice, din punctul de vedere al Inspectoratului de Stat în Construcţii „nu se văd probleme în ceea ce priveşte reglementarea şi emiterea actelor administrative, adică a certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construcţie”, iar arhitectul şef al Primăriei Constanţa a informat că „autorizaţia de construcţie a fost emisă cu respectarea întocmai a avizelor şi anexelor emise de Ministerul Culturii şi de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi că autorizaţia de construcţie respectă întocmai indicatorii urbanistici prevăzuţi în PUZ-ul Peninsulei”, relatează Agerpres.

Niculescu a mai spus că, pentru clarificarea situaţiei, a solicitat sprijinul Ministerului Culturii, pe 30 ianuarie având loc, la Constanţa, o întâlnire între secretarul de stat din Ministerul Culturii Liviu Brătescu, preşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie, Ioan Opriş, şi directorul Direcţiei Patrimoniu Cultural, Emilian Gămureac, cu reprezentanţi ai instituţiilor judeţene ce au legătură cu respectivul şantier.

„S-au prezentat toate aspectele, am făcut şi o minută a întâlnirii, s-a precizat faptul că în momentul acesta lucrările sunt oprite întrucât este o anchetă a Poliţiei în desfăşurare, pe baza unei reclamaţii. (…) Înţeleg de la doamna Magdalena Tiţă (directoarea Direcţiei Judeţene pentru Cultură – n.r.) că lucrările se vor putea relua conform celor comunicate de domnul comisar şef Carp Laurenţiu, dar doar cu supravegherea arheologilor, pe baza unui contract semnat de investitor cu muzeul”, a afirmat prefectul, în conferinţa de presă.

Prefectul George Niculescu a menţionat, totodată, că în urma întâlnirii cu reprezentanţii Ministerului Culturii s-a stabilit că arheologi ai Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa „vor supraveghea lucrările, în baza autorizaţiei de supraveghere arheologică”, iar contractul de supraveghere arheologică va fi încheiat cu beneficiarul „astfel încât de luni, 3 februarie, să poată începe lucrările de supraveghere arheologică”.

Totodată, potrivit prefectului, arheologul Ioan Opriş a propus ca „pe viitor, în zona de protecţie a monumentelor istorice, cercetările arheologice să se facă pe toată suprafaţa afectată de proiect, iar coordonatele cuprinse în rapoartele de cercetare să fie întocmite de un topograf care să fie inclus ori în organigrama muzeului ori în cea a Direcţiei Judeţene pentru Cultură”.

George Niculescu a mai spus că pe baza aceluiaşi PUZ – Peninsulă, din 2016 şi până în prezent au fost emise în total circa zece autorizaţii de construcţie, în celelalte cazuri nevăzând „niciun fel de demers civic de amploarea celui privind şantierul de la ‘Lupoaică'”, caz folosit din punctul de vedere al prefectului, „în scop electoral”.

Pe 29 ianuarie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, la propunerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean, a dispus oprirea temporară a executării lucrărilor de construire a imobilului din zona veche a municipiului, în urma unei plângeri depuse de filiala judeţeană a USR, potrivit căreia la săparea fundaţiei respectivei clădiri au fost distruse vestigii.

Conform IPJ, în cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executare fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare, conform Legii 50/1991.

Tone de pământ pline cu piese arheologice de valoare au fost excavate de un investitor imobiliar din cetatea Tomis și aruncate pe un câmp, la marginea Constanței, fără ca vreun arheolog să supravegheze lucrările, transmite Info Sud-Est. În pământul depozitat la marginea orașului, în zona Oierie, au fost găsite zeci de piese antice. Prezent la fața locului, arheologul Octavian Mitroi, care a participat la cercetarea arheologică de la Lupoaică, a declarat că sunt piese extrem de importante, din perioada elenistică, romană și romano-bizantină și că astfel s-au distrus mărturii din istoria Constanței.

Distrugerea vestigiilor a fost făcută pentru ca pe terenul respectiv să fie ridicat un bloc de patru etaje. Dezvoltatorul imobiliar care ridică imobilul este Stelian Bucovală, membru PNL și unul dintre cei mai importanți sponsori ai partidului. Bucovală este cunoscut în Constanța datorită afacerilor de succes din domeniul alimentației publice, potrivit Info Sud-Est.

Totul a fost posibil din cauza faptului că arheologii care au întocmit raportul final în urma cercetărilor arheologice de la Lupoaică nu au prevăzut partea de supraveghere arheologică în momentul în care investitorul urma să înceapă săpăturile.

Zeci de constănțeni au făcut vineri un lanț uman în jurul unor vestigii antice din centrul orașului, în semn de protest față de construcția unui bloc de patru etaje care urmează să fie ridicat într-o zonă protejată istoric, după cum a relatat info-sud-est.ro.

Terenul pe care urmează să fie ridicată clădirea modernă a fost întregit prin lipirea mai multor parcele obținute în perioada 2011-2013, fie prin retrocedări, fie prin contracte de vânzare-cumpărare cu Primăria Constanța.

Investitorul Bucovală a reușit să obțină toate avizele necesare de la Ministerul Culturii, Direcția Județeană pentru Cultură Constanța, iar consilierii locali au votat, în anul 2018, avizarea planului Urbanistic de Detaliu pentru această construcție. La finalul anului 2019, investitorul a obținut și autorizația de construire (mai multe detalii aici), iar în urmă cu o săptămână a început să sape în șantier.

Sursa foto: info-sud-est.ro