https://i0.1616.ro/media/2/2701/33635/19249032/1/dan-mihalache-inq-octav-ganea.jpg?width=860

Ambasadorul României în Marea Britanie: Nu există motive îngrijorare în ceea ce priveşte dreptul la liberă circulaţie al cetăţenilor români în Marea Britanie/ Condiţiile de şedere rămân neschimbate - VIDEO

by

Ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache, declară că nu există motive de îngrijorare în privinţa liberei circulaţii a cetăţenilor români în Marea Britanie şi după data de 31 ianuarie, când Regatul Unit va părăsi oficial Uniunea Europeană, iar condiţiile de şedere vor rămâne neschimbate. El a precizat că ambasada urmăreşte orice formă de discriminare la adresa cetăţenilor români.

“Mesajul meu se adresează în primul rând dumneavoastră, celor care trăiesc, studiază, muncesc în Regatul Unit al Marii Britanii. După cum ştiţi, pe 31 ianuarie, Regatul Unit al Marii Britanii va ieşi în mod oficial din Uniunea Europeană. Sunt câteva lucruri importante pe care aş dori să le subliniez. El a menţionat că nu există motive de îngrijorare privind libera circulaţie, iar condiţiile de şedere în Marea Britanie rămân neschimbate”, afirmă ambasadorul Dan Mihalache în mesajul de pe pagina de Facebook a Ambasadei, adresat românilor care locuiesc în Marea Britanie.

El precizează că nu există motive de îngrijorare în ceea ce priveşte dreptul la liberă circulaţie al cetăţenilor români în Marea Britanie şi după 31 ianuarie se va putea intra în Marea Britanie pe baza cărţii de identitate sau a paşaportului, fără niciun fel de condiţionalităţi legate de viză.

”Veţi putea călători în continuare în această ţară”, dă asigurări ministrul.

”În al doilea rând, condiţiile de şedere în Regatul Unit rămân neschimbate, toţi cei care doresc să trăiască, să muncească, să studieze în Marea Britanie vor putea veni fără niciun fel de impedimente pânâ la data de 31 decembrie 2020, sub condiţia de a se înregistra pentru statutul de pre-rezident sau rezident până la data de 30 iunie 2021”, a transmis Dan Mihalache.

El a menţionat că în această perioadă cel puţin nu există motive de îngrijorare în privinţa statutului cetăţenilor români.

“Deci, practic nu există, cel puţin în această perioadă de tranziţie, motive de îngrijorare în ceea ce priveşte statutul cetăţenilor români. Subliniez faptul că e important ca în această perioadă de tranziţie cei care doresc să se stabilească aici să îşi dobândească acest statut de prerezident pentru cei care au o vechime, care sunt deja aici şi au o vechime mai mică de cinci ani sau pentru cei care doresc să vină în continuare şi statutul de rezident pentru cei care au o vechime mai mare de cinci ani, urmând ca după această perioadă de tranziţie modul de stabilire în Regatul unit să fie reglementat printr-o legislaţie specială”, a mai afirmat ambasadorul.

Dan Mihalache a mai spus că Ambasada urmăreşte orice formă de discriminare la adresa cetăţenilor români.

“Urmărim în special orice formă de discriminare care ar putea exista la adresa cetăţenilor români, orice fel de exces pe care la un moment dat cineva l-ar putea face fie că este vorba de autorităţi publice, autorităţi de frontieră, fie că este vorba de firme private. Suntem în continuare în dialog cu autorităţile britanice pe această temă. Repet, nu sunt , în momentul de faţă, motive de îngrijorare, nu este o decizie neapărat fericită din punct de vedere al construcţiei europene, vom încerca în viitor să reglementăm pe alte baze relaţia noastră bilaterală dintre Marea Britanie şi România, astfel încât drepturile cetăţenilor noştri să fie respectate”, a mai transmis Ambasadorul României la Londra.

Dan Mihalache a precizat în finalul mesajului său că dacă există acte de discriminare, îi invită pe români să se adreseze ambasadei.