Deputatul PSD Alexandru Rădulescu anunță că îl interpelează pe ministrul de Interne pe tema respectării condițiilor legale pentru numirea celor doi subprefecți de Suceava: Nu am o problemă cu persoanele, dar am impresia că PNL eludează legea și la nivel național și local, iar aceste ilegalități trebuiesc sancționate
Vicepreședintele organizației județene PSD Suceava, deputatul Alexandru Rădulescu, a declarat, vineri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că îl va interpela pe ministrul de Interne Marcel Vela în legătură cu modul în care au fost numiți cei doi subprefecți de Suceava în condițiile în care aceștia nu îndeplinesc condițiile pentru a ocupa funcție de înalt funcționar public.
Rădulescu a spus că s-a interesat de condițiile pentru ocuparea acestui post, cel de subprefect, arătând că este un post în care Ministerul de Interne stabilește cum selectează persoanele.
„Cert este că ei decid pe cine numesc în aceste funcții”, a spus Rădulescu care a menționat că era mult mai bine dacă prefecții și subprefecții erau numiți politic oficial și plecau din funcție odată cu Guvernul care i-a numit și nu se menținea actuala situație în care sunt funcția este apolitică, de înalt funcționar public.
El a explicat că este necesar un cumul de condiții pentru această funcție, iar cele două persoane, noii subprefecți de Suceava, nu îndeplinesc condițiile.
„Voi face un demers oficial și eu. Voi face o interpelare ministrului de Interne pentru că el este responsabil de aceste numiri”, a spus Rădulescu.
El a arătat că nu are o problemă cu persoanele care ocupă cele două funcții și nu crede că au fost nominalizate persoane care nu pot duce la îndeplinire această funcție, dar că este intersat dacă este respectată legea.
„Am impresia că ceea ce face PNL și la nivel național și local este eludarea legii așa cum se întâmplă cu angajările de răspundere în ciuda deciziilor Curții Constituționale, cu schimbarea legii alegerilor locale cu câteva luni înaintea scrutinului. Sunt ilegalități care trebuiesc penalizate”, a conchis deputatul Alexandru Rădulescu.
Noii subprefecți de Suceava, Laura Morar și Daniel Prorociuc, au fost instalați, vineri, în funcție de secretarul de stat în MAI Gheorghe Sorescu.
loading...