https://mediastiriv1.freenode.ro/image/201802/w295h180/media-151767978273284600.jpg
Foto: stiripesurse

Măsuri contra coronavirusului: Dezinfectarea fluxurilor de pasageri din Aeroportul Otopeni

by

La fiecare 4 ore, zonele cu fluxuri de pasageri din aeroportul Otopeni vor fi dezinfectate, iar în terminalul Sosiri au fost amplasate aparate cu gel dezinfectat pentru mâni pentru a preveni răspândirea virusului din China, potrivit Mediafax.

Pentru combaterea răspândirii infecției cu noul coronavirus (2019-nCov), la aeroportul „Henri Coandă” a fost elaborat un plan de măsuri comun cu Ministerul Sănătății, Direcția pentru Sănătate Publică și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, anunță reprezentații aeroportului.

„Acest plan de măsuri include distribuirea de materiale informative, completarea, de către pasagerii care vin din China, a unor chestionare, modul de tratare a acestor pasageri de către echipele medicale, precum și o serie de alte măsuri specifice, printre acestea numărându-se dezinfectarea, la interval de 4 ore, a fluxurilor de pasageri”, transmite sursa citată.

Suplimentar, pe fluxurile de sosiri internaționale au fost amplasate și puse la dispoziția pasagerilor dispensere de gel dezinfectant pentru mâini, numărul acestora urmând să fie crescut în zilele următoare.

Demersul vine după ce OMS a anunțat că virusul din oraşul chinez Wuhan reprezintă o urgenţă de nivel global, în condiţiile în care epidemia se extinde în afara Chinei.

Pe de altă parte, Ministerul Sănătății păstrează măsurile adoptate până în prezent împotriva coronavirusului, nefiind luate, momentan, unele suplimentare chiar dacă OMS a anunțat că virusul reprezintă o urgență la nivel global, a declarat Nelu Tătar, secretar de stat în Minister.