PUBLIKA.MD
Ianis Hagi, împrumutat de la Racing Genk la Glasgow Rangers până la finalul sezonului
by PUBLIKA.MDInternaţionalul român Ianis Hagi a fost împrumutat de la Racing Genk la Glasgow Rangers până la finalul sezonului. Dacă vor dori să-l păstreze şi în continuare pe mijlocaşul de 21 de ani, scoțienii vor fi nevoiți să achite belgienilor cinci milioane de euro. Achiziţionat de la Viitorul Constanţa pentru patru milioane de euro în vara lui 2019, fiul marelui fotbalist român Gheorghe Hagi a traversat o perioadă dificilă în Belgia.
A fost mai mult rezervă, iar la ultima partidă nici măcar nu a fost convocat.
Din vară şi până acum Ianis Hagi a jucat 718 minute pe teren în 19 partide pentru Racing Genk, a marcat trei goluri și a dat patru pase decisive.
"Şansa de a juca la un club cu nume mare club, la care primează mentalitatea de învingător în fiecare meci, m-a determinat să iau această decizie şi pot spune că sunt foarte fericit", a spus mijlocaşul Glasgow Rangers, Ianis Hagi.
Glasgow Rangers, formaţie la care antrenor este celebrul Steven Gerrard, fost jucător al reprezentativei Angliei, se află pe locul 2 în clasamentul Campionatului Scoţiei, la cinci puncte de liderul Celtic, dar are cu un meci mai puțin disputat şi se poate apropia la doar două puncte.