O nouă ediţie a Turului Ciclist al Bihorului, programată în luna iulie
by Florin MihalcaDin acest an, cu ocazia unei ediţii aniversare, "Tour of Bihor" (Turul Ciclist al Bihorului) se va muta din luna iunie în luna iulie, imediat după un alt eveniment ciclist important, Turul Sibiului.
Prin această modificare, organizatorii celor două tururi repoziţionează România pe harta ciclismului internaţional, pentru că oferă echipelor străine posibilitatea de a participa la două competiţii pe durata unei singure vizite la noi în ţară.
Traseu de 163 de kilometri
"Inclus în calendarul competiţional al Uniunii Cicliste Internaţionale, "Tour of Bihor" este primul tur ciclist din România implicat în programe de educare a copiilor şi primul tur ciclist transmis integral live în mediul online", transmit organizatorii, printr-un comunicat de presă.
La ediţia a cincea, care se va desfăşura între 9 şi 12 iulie, vor participa 20 de echipe însumând 160 de sportivi internaţionali şi 75 de manageri sportivi. Conform organizatorilor, evenimentul ciclist păstrează formatul ediţiilor precedente, cu două etape şi două semietape şi cu un contratimp în Oradea şi o căţărare cu finiş pe platoul Padiş.
Etapa 1 din acest an va avea loc în data de 10 iulie, pe o distanţă de 163 de km. pe traseul Oradea - Salonta - Căpâlna - Băile Felix – Oradea. Apoi, în 11 iulie vor avea loc etapele 2A - contratimpul individual prin centrul oraşului Oradea şi 2B - 150 de km pe traseul Oradea - Oşorhei - Borod - Bratca - Beiuş - Pietroasa - Padiş, iar în 12 iulie se va desfăşura etapa a 3-a, de 158 de km, pe traseul Oradea - Oşorhei - Tileagd - Derna - Marghita - Diosig - Oradea.
Competiţii legate
"E o posibilitate de a atrage la start echipe ce vin de la mare distanţă şi care în mod normal nu ar veni în România doar pentru câteva zile de cursă. Multe dintre echipele care vin la Sibiu participă şi la Turul Bihorului, iar drumul de la Sibiu la Oradea le oferă cicliştilor prilejul perfect de a posta pe reţelele proprii lucruri interesante despre România. În plus, mass-media vor fi conectate mai bine la ciclism, ceea ce va aduce popularitate acestui sport şi curselor în sine", a declarat Cosmin Costea, preşedintele ACS Sibiu Sport Project, organizatorul Turului Sibiului.
"E o strategie prin care ne dorim să facem mai cunoscut acest sport, să dăm şansa cicliştilor pasionaţi din România să interacţioneze cu echipe internaţionale, să guste din ciclismul profesionist, dar în acelaşi timp este o strategie prin care ne dorim să aducem la startul celor două curse echipele de World Tour. Şi cu siguranţă în scurt timp vom reuşi. Este pentru prima oară când România va găzdui timp de două săptămâni un grup atât de mare de ciclişti profesionişti şi cu siguranţă acest fapt va stârni curiozitatea multor echipe de World Tour, pe care le vedem la cele mai importante competiţii cicliste din lume", a precizat şi Mariana Macovei, marketing şi comunicare "Tour of Bihor".
Decizia luată de organizatori îşi arată efectul inclusiv în bugetul celor două competiţii, având în vedere faptul că tururile suportă cheltuielile de transport ale echipelor, iar în noua formulă va fi o cheltuială unică, împărţită la doi. Costurile totale de organizare, în cazul "Tour of Bihor", se ridică la peste 100.000 de euro, cele mai mari cheltuieli fiind legate de cazarea participanţilor şi de premiile acordate câştigătorilor de tricouri distinctive.
Ediţiile anterioare ale Turului Ciclist al Bihorului au fost câştigate de rutieri columbieni, Egan Bernal (în 2016), Rodolfo Torres (în 2017), Ivan Ramiro Sosa Cueva (în 2018) şi Daniel Munoz (anul trecut), toţi fiind de la Androni Giocattoli. "Bernal şi Sosa au ajuns între timp la cea mai bogată echipă din ciclismul mondial - Team Ineos (fosta Sky), iar anul trecut Bernal a schimbat tricoul galben câştigat în Turul Bihorului cu tricoul galben câştigat în cea mai importantă competiţie ciclistă din lume - Turul Franţei", mai precizează organizatorii Turului Ciclist al Bihorului.