Comisia de la Veneţia i-a răspuns lui Marcel Ciolacu: va analiza şi va emite o opinie oficială
Comisia de la Veneţia i-a răspuns președintelui interimar al PSD, Marcel Ciolacu, după ce acesta semnalase încălcarea de către puterea politică de la București a standardelor de bune practici în materie electorală, informează DCNews. Comisia de la Veneția a spus că va analiza și va emite o opinie oficială cu privire la intenția Guvernului PNL de a modifica sistemul electoral din România cu mai puțin de un an înainte de alegeri.
„Vă mulțumesc pentru informațiile oferite cu privire la modificările propuse în privința legislației electorale din România. După cum știți, Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a solicitat o opinie asupra modificărilor vizate asupra legislației electorale. În calitate de președinte al Comisiei de la Veneția, nu mă voi pronunța asupra fondului înainte de adoptarea unei opinii oficiale", se arată în răspunsul semnat de președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, la scrisoarea președintelui PSD.
Demersurile Guvernului PNL de a modifica legislația electorală pentru alegerile locale cu mai puțin de un an înainte de organizarea scrutinului a generat îngrijorări la nivelul Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care a decis, cu o largă majoritate, 26 voturi „pentru" și doar 3 „împotrivă", să sesizeze Comisia de la Veneția pentru a analiza situația din România.
Conform „Codului bunelor practici în materie electorală", elaborat de Comisia de la Veneția, „elementele fundamentale ale dreptului electoral și în special sistemul electoral propriu-zis (adică inclusiv numărul de tururi de scrutin și modul de atribuire a mandatelor – n.n.) (...) nu ar trebui să poată fi amendate cu mai puțin de un an înainte de alegeri".
Citeşte şi: Ludovic Orban, despre asumarea pe legea electorală: "Dacă CCR decide că e neconstituţională, atunci dăm OUG"
Loading...