Marfurile si bunurile vor continua sa circule liber intre Marea Britanie si Romania pana in 2021
Marfurile si bunurile vor continua sa circule liber intre Romania si Marea Britanie, chiar daca Regatul Unit va fi de maine, in mod oficial, in afara Uniunii Europene. Acordul de retragere Brexit, asa cum a fost ratificat miercuri de Parlamentul European, prevede o perioada de tranzitie pana la sfarsitul anului. In aceasta perioada, Marea Britanie si Uniunea Europeana vor negocia detaliile asa-numitei tranzitii comerciale, care se va aplica incepand cu 1 ianuarie 2021.
„O consecinta importanta este aceea ca marfurile si bunurile vor continua sa circule liber intre Marea Britanie si Romania, fara declaratii vamale sau controale suplimentare”, a declarat Karla Codrea, CEO DPD Romania, care a participat joi, la Berlin, la Reuniunea Managementului DPD Group. Liderii europeni ai DPD Group, unul dintre cei mai importanti curieri expres din Europa, au discutat despre implicatiile Brexit-ului asupra serviciului de curierat si stadiul pregatirilor pentru acest moment.
„DPD Romania mentine operatiunile obisnuite cu Marea Britanie, astfel incat tranzitia post-Brexit sa fie cat mai lina si mai lipsita de dificultati. Experienta in livrari internationale a echipei noastre ne face sa fim increzatori ca vom fi pregatiti pentru provocarile care vor urma”, a adaugat Karla Codrea. Marea Britanie este a treia cea mai importanta destinatie a livrarilor internationale a DPD Romania, dupa Germania si Italia, detinand o pondere de 12,63% din volumul expeditiilor.
Odata cu finalizarea negocierilor tehnice, este de asteptat ca pentru marfurile si bunurile care vor circula intre Marii Britanie si Uniunea Europeana sa fie nevoie de informatii, documente, taxe si impozite suplimentare. Acest lucru se va intampla insa cel mai devreme la 1 ianuarie 2021, dupa negocieri care se anunta „dificile”. O eventuala decizie privind prelungirea perioadei de tranzitie va fi comunicata de Comitetul UE-UK cel mai tarziu in 30 iunie 2020.
DPD Romania, parte a DPD Group, unul dintre cei mai importanti operatori de curierat expres din Europa, este activa pe piata locala din 2008, dupa preluarea Pegasus Courier. In prezent, se afla printre primele companii de curierat rapid si coletarie din Romania, cu o acoperire de 100% a teritoriului national. Are peste 1.200 de angajati (inclusiv francizele), 47 depozite si 10 milioane de colete livrate anual, si efectueaza livrari in toata Europa, SUA, Canada si Rusia.
Citeste si:
Cum afecteaza Brexitul calatoriile in Marea Britanie