DNA cere inchisoare cu suspendare pentru arhiepiscopul Tomisului
by Alex GoagaProcurorii DNA au cerut sentinte de inchisoare cu suspendare pentru toti cei 6 inculpati din dosarul in care arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, este judecat ca a prezentat declaratii false in relatia cu Agentia de Plati si Interventie in Agricultura (APIA).
In ultimul cuvant, arhiepiscopul Teodosie s-a declarat nevinovat: "Toate s-au facut dupa lege. Am incredere in justitie ca se clarifica definitiv si nu provizoriu."
Ceilalti inculpati au spus si ei Inaltei Curti ca sunt nevinovati si au cerut achitarea.
"Ma simt prizonier intre doua controale APIA 2011-2013. Si intre doi procurori. (...) Mi-au zis ca trebuie sa am o conduita in societate si chiar de la inceput au vrut sa ma dezbrace de haine. Procurorul in faza cercetarii penale mi-a spus: Recunoaste ca Teodosie este capi di tutti capi!," a relatat Gheorghe Nadoleanu, unul dintre mandatarii Arhiepiscopiei Tomisului.
Inalta Curte a amanat pronuntarea cu doua saptamani. Decizia pe care o va pronunta este definitiva.
Acuzatiile DNA
Potrivit DNA, inculpatii din acest caz ar fi prezentat documentele nereale la APIA, in care sustineau ca folosesc anumite suprafete agricole (peste 300 ha), situate in zona denumita "Ferma 3" - Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanta), avand categoriile de folosinta "vii pe rod cu struguri pentru vin"/"vii pe rod cu struguri nobili pentru vin", in conditiile in care, incepand cu anul 2010, pe respectivele suprafete agricole nu mai existau astfel de culturi.
Astfel, s-ar fi obtinut pe nedrept fonduri europene in cadrul schemelor de plata pe suprafata unica (SAPS), totalizand 1.392.964 de lei. APIA s-a constituit parte civila in acest caz.
Achitarea, motivata in timp record
Judecatorul CCR Cristian Deliorga a dat prima decizie de achitare in acest caz in faza de fond a procesului, atunci cand activa la Curtea de Apel Constanta.
Decizia a fost data pe 6 iunie 2019 si a fost motivata de Deliorga intr-un timp record, de doua saptamani. Motivul: magistratul a fost numit judecator la CCR pentru un mandat de 9 ani, la propunerea PSD.