https://www.mediafax.ro/images/pixel.png
Ion Ştefan susţine că a fost la DNA din proprie iniţiativă. Renunţ la imunitate, sunt dispus să fiu cercetat

Ion Ştefan susţine că a fost la DNA din proprie iniţiativă. Renunţ la imunitate, sunt dispus să fiu cercetat

Ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, a declarat pentru MEDIAFAX că s-a prezentat singur la DNA ca urmare a unor acuzaţii lansate la adresa sa într-o emisiune televizată, potrivit cărora ar fi alocat în mod ilegal sume de bani pentru cumpărarea unei biblioteci în Satu Mare.

by

„Am fost la DNA din proprie iniţiativă să mă pun la dispoziţia organelor de control, ca urmare a unor acuzaţii aduse de un cetăţean într-o emisiune - că am avut ceva şi cunosc pe cineva - că printr-o hotărâre de Guvern am alocat sume de bani în Consiliul Judeţean Satu Mare, pentru a se cumpăra o bibliotecă - biblioteca judeţeană. Spunea că s-au întâmplat lucruri necurate. Eu am fost la DNA să mă pun la dispoziţia organelor de anchetă. Nu am nimic de ascuns, nu cunosc pe nimeni, nu am avut discuţii neprocedurale cu nimeni”, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan.

În faţa procurorilor, ministrul a prezentat toată situaţia,

„Ce vor considera că trebuie să facă, să facă. Am toată disponibilitatea, renunţ la imunitate, renunţ la orice, sunt dispus să fiu cercetat, anchetat”, a mai spus Ion Ştefan.

Ion Ştefan s-a prezentat, vineri dimineaţă, la sediul DNA, unde a stat mai puţin de o oră.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Taguri: ion ştefan, dna,