https://image.stirileprotv.ro/media/images/680xX/Jan2020/62107199.jpg
iStock

Reacția producătorului medicamentului Tamiflu la informația că „stocul este aproape epuizat”

Compania Roche România, producătorul medicamentului Tamiflu, vine cu precizări după ce în presă a apărut informația că stocurile au fost epuizate.

Compania anunță că are stocuri sufieciente pentru a onora toate comenzile primite din partea distribuitorilor, într-un comunicat citat de Adevărul.

 

Comunicatul integral al companiei:

 

„Ca urmare a articolelor apărute în presă, în care se menţionează că „stocul de Tamiflu este aproape epuizat”, compania Roche România doreşte să precizeze că de la începutul acestui an au fost onorate în întregime toate comenzile primite de la distribuitorii parteneri, din ambele formulări (30 mg şi 75 mg).

La acest moment, Roche România are în continuare un stoc suficient pentru a acoperi nevoile actuale, cantităţile disponibile fiind comunicate deja Ministerului Sănătăţii. Compania va continua să onoreze toate comenzile primite din partea distribuitorilor referitoare la acest medicament.

Roche România precizează că acest medicament poate fi achiziţionat din farmacii doar pe bază de reţetă, iar administrarea lui se face exclusiv la recomandarea medicilor.“

Ce spune un medic despre Tamiflu

 

Doctorul Streinu Cercel spunea în urmă cu două săptămâni că Tamiflu este cel mai bun medicament pentru tratarea gripei și nu înțelege de ce unii medici de familie nu vor să îl prescrie. Potrivit acestuia, Tamiflu are efecte pozitive chiar și la 24 de ore după ce a fost administrat.

”Gripa se tratează cu medicamente antivirale și există un medicament Oseltamivir, care se folosește și în 24 de ore îți ia ca cu mâna. Ca atare astea trebuie folosite. Am văzut acum că o serie de medici nu prescriu Oseltamivir, că nu vor să prescrie Oseltamivir, că le-a spus cineva că n-au voie să scrie. Domne, hai să ne băgăm toți mințile în cap. Eu înțeleg medicina defensivă și că fiecare să facă numai ce e în teritoriul lui, dar într-o astfel de situație toată lumea trebuie să pună umărul pentru a limita răspândirea virusului. I-am dat Tamiflu, mă rog, Oseltamivir, i-am oprit manifestarea și transmiterea virusului populației. Și obțin 2 lucruri: îi merge bine pacientului și nu mai îmbolnăvește pe altcineva.” - a mai spus el.

 

Sursa: Adevarul