AUTIŞTII CĂRŢILOR (17)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Autiștii cărților apărută la editura eLiteratura, în 2013

Până şi apariţiile-i în sălile de tribunal erau riscante, el – dacă era lăsat să vorbească – se arăta capabil să răstălmăcească rechizitoriul, dovedind că până şi cele mai bestiale masacre (la care, desigur, participase activ!) nu constituiau decât o soluţie eficientă de a opri măceluri şi mai îngrozitoare; era în stare să-i facă pe supravieţuitori să declare în faţa Curţii că erau gata, la rândul lor, să ucidă şi să schingiuiască şi că, oricum, rănile nevindecabile pe care le purtau cereau răzbunări pe măsură. P. G. Bahadur distrugea sensul justiţiei şi magistraţii se apărau, dându-i tot mai puţin prilejul de a se exprima. Până ce, spre surprinderea generală, fostul vicerege, lordul Mountbatton, l-a invitat la nişte discuţii între Nehru şi Dschinnach, şeful Ligii Moslemice. Protocoalele acestei convorbiri n-au fost date niciodată publicităţii, însă toate părţile s-au arătat evident consternate. Din ziua aceea, numele lui Bahadur n-a mai apărut în media.

Aşadar, răsfoind presa vremii, surprinde dispariţia unui personaj atât de pitoresc, o adevărată trufanda pentru orice jurnalist. În ultimele consemnări, revine o idee din ultimele lui discursuri de prin sălile tribunalelor: faptele oamenilor sunt atât de nocive, încât nu există nici o îndoială că umanitatea se (auto)distruge, din când în când, luând-o, după o vreme, de la capăt. Războaiele nu sunt decât nişte palide repetiţii, masacrele interetnice reprezentând ceva mai mult, un prolog al Apocalipsului, un semn, dar toate nu fac decât să jaloneze aceeaşi cale. Al doilea război mondial, holocaustul, gulagul, genocidul de după cucerirea independenţei de către India sunt trepte ale unui sfârşit firesc, ale unui sfârşit care se apropie. Prorocirile continuă şi se îndeplinesc în Coreea, Vietnam, Afganistan, Irak, Libia, Siria, în Orientul Apropiat, în Africa şi în locuri pe care doar treptat le descoperim a fi fost scenele unor premoniţii ale lui Bahadur. Pretutindeni. (Un ziarist a coroborat datele inculpatului din India cu prezicerile lui Nostradamus şi a trebuit să accepte că autorul din evul mediu putea fi citit cu uşurinţă cu cheia pe care o ofereau spusele lui Bahadur. Mai mult chiar, acesta pretindea că sfârşitul lumii va avea loc, din nou, într-un viitor apropiat, adică în anul 2012 după naşterea lui Hristos, deci exact la data indicată şi de Nostradamus¹ şi de sfârşitul calendarului maiaş. „Următorul interviu îl voi da printre flăcări şi fum, în anul când lumea se va prăbuşi iarăşi, îl asigură el pe un ziarist scandinav – vorbindu-i, desigur, într-o impecabilă suedeză – şi fiindcă şi dumneata vei fi de faţă, nu-ţi spun decât <La revedere!>.” Pe urmă, când fatidica dată din anul 2012 nu s-a împlinit, Bahadur a demonstrat că nu s-a referit nici o clipă la termenul înţeles de oameni, el vorbind în sensul adevăratului timp, timpul lui Dumnezeu.)

Nu aş fi scos la iveală acele tăieturi din ziarele deja tot mai îngălbenite de vreme, de n-aş fi aflat, tot prin mass-media şi tot întâmplător, că un bombardament din războiul din Golf ar fi scos la iveală vestigii de un tip necunoscut din perioada medie Uruk. Printre altele, specialiştii ar fi dat şi de nişte hărţi ciudate, cu tărâmurile mai asemănătoare zilelor de azi decât vremurilor preistorice. Scrisul de pe acele documente le era încă necunoscut oamenilor de ştiinţă, însă nu a fost greu să se observe că hărţile indicau cu precizie locurile conflagraţiilor din secolul al XX-lea de după Hristos. S-au formulat, în grabă, explicaţii aparţinând ufologiei, însă faptul că alături de ciudatele înscrisuri se aflau şi trei obiecte rotunde din argint m-a dus imediat cu gândul la Dabahur – Pagurdab – Bahadur: prorocul din Uruk se pare că şi-a mai îndeplinit una dintre însărcinările ce i-au fost date şi s-a întors din viitor cu harta grozăviilor ce vor urma. Desigur, isprava sa a fost gratuită, cine să-i priceapă mesajul şi cine să cuprindă urgia în toată hidoşenia ei? „Măcelurile noastre sunt floare la ureche pe lângă calitatea şi cantitatea crimelor ce vor veni, l-a prevenit Dabahur pe regele din Uruk şi pe cetăţenii adunaţi să-l asculte. Cum fiecare durere este resimţită de cei ce o suportă şi cum fiecare moarte este individuală, măcelul are toate condiţiile spre a se perpetua şi spre a creşte. Fiecare sfârşit al lumii nu este decât un început. El precede noi civilizaţii preocupate doar de a (se) distruge.”

Şi iată şi o relatare din presă²:

„Explicaţi-mi, vă rog, rânji prorocul, unde sunt milioanele de ani care lipsesc ACESTEI civilizaţii la bilanţ!”

„Ce bilanţ?” l-au întrebat.

„Păi, dacă omului, ziceţi voi, i-au trebuit milioane de ani până să se dezvolte până la stadiul Homo Sapiens, unde este acel răstimp, voi evoluând ca atare doar de câteva mii de ani?”

A fost destul de greu de adunat datele disparate ale acestei povestiri. Acum suntem în legătură directă cu un gazetar suedez octogenar, Adam Bergurson, dar încă activ, care – ca şi noi – îl aşteaptă pe P. G. Bahadur pentru interviul promis. Suedezul, scăpat incredibil din cele mai cumplite catastrofe (printre care şi după prăbuşirea unui avion al cărui unic supravieţuitor a fost), nu are nici o îndoială că întâlnirea va avea loc. El a înţeles de mulţi ani că P. G. Bahadur este asigurarea sa de viaţă şi că până interviul nu se va realiza, n-are nici un temei să-şi facă griji pentru ce va mai fi. Până atunci…

– Păi a mai fost un Bahadur! zice cineva.

– Da, dar Bahadur ăstalalt, P. G. Bahadur, pare să fie fratele geamăn al lui Adam, şopteşte cineva.

– Nu Adam, îl corectează soţia, Sfântul Adam.

– Dacă Adam n-ar fi apărut şi ras, nici nu l-ai fi putut deosebi de…

– Aţi obosit? întreabă ghidul. Vreţi să mai facem o pauză?

– Nu! spuneţi aproape în cor. Dacă ne tot oprim, când o să vizităm tot castelul?

– „Tot castelul?” Ghidul dă din umeri şi porneşte mai departe. Pe scări, le povesteşte că a avut onoarea să aibă printre oaspeţi şi un profesor universitar care a reuşit să-i convingă pe cei de faţă că între legendă şi adevăr se găsesc întotdeauna numeroase relaţii ce nu se relevă decât treptat.

– Ce relaţii?

– Între legendă şi adevăr, chiar şi istoriile marilor ctitorii îşi caută locul, iar atunci…

(Pe zidurile casei scărilor aţi putut admira fixate arme folosite în filmele despre războaiele din antichitate. Numai la cinematograf ori la teatru aţi mai văzut asemenea lucruri.)

Ghidul nu mai are timp să continue. Aţi ajuns la

Etajul patru al Primului turn.

1 Numai că e greu de spus că Nostradamus ar fi indicat într-adevăr acea dată, unii exegeţi vorbind despre anul 2105, alţii despre anul 2121 etc…. Şi modul cum socoteau timpul aceşti proroci – precum prorocii în general – ne este necunoscut, astfel încât calculele făcute de exegeţi ar putea să n-aibă nici o valoare.

2 Din Bombay’s Star, 17.11. 50., Ediţia de Seară.