https://media.cancan.ro/unsafe/smart/wp-content/uploads/2019/12/70120370_2590963227627165_8545244714255777792_o.jpg
8 poze | Vezi galeria

Bianca Rus, replică pentru Cătălin Botezatu. “Toate au o limită!” De unde a pornit conflictul dintre juratul de la “Bravo, ai stil! Celebrities” și brunetă

by

Bianca Rus a primit, în primele ediții ale show-ului “Bravo, ai stil! Celebrities”, cele mai multe stele. Acest lucru nu a liniștit-o, ba din contră. Vedeta a început un adevărat război cu jurații, în special cu Cătălin Botezatu. Bruneta este total nemulțumită de felul în care a fost tratată de celebrul designer.

(VEZI AICI: RĂZBOIUL DE LA „BRAVO, AI STIL! CELEBRITIES” CONTINUĂ. ANDREEA TONCIU CONTRA TUTUROR)

Jurații nu sunt deloc îngăduitori și sunt foarte supărată pe chestia asta. Eu nu am problemă cu stilul vestimentar, critică-mă pentru stilul vestimentar… Învăț foarte puțin din criticile lor pentru că nu ni se dau foarte multe sfaturi. Dar ceea ce mă deranjează pe mine foarte tare, și toate au o limită, este că trebuie să pui punct jignirilor. Pe mine nu mă face nimeni lăptăreasă, pe mine nu mă face nimeni obraznică, eu nu sunt obraznică, nu sunt o persoană obraznică, pur și simplu îmi clarific punctul de vedere. Mie nu îmi spune nimeni întoarce-te cu fața, nu suport să primesc ordine. Critică-mi vestimentar, am înțeles, sunt prost îmbrăcată, dar… toate au o limită. Iar de asta ar trebui să țină cont domnul Cătălin (Botezatu, n. red.). Maurice a zis că nu are stil ținuta mea, că e făcută de un copil de trei ani. Asta e o jignire, putea să spună că nu e inspirat…”, a spus Bianca Rus potrivit wowbiz.ro.

Ulterior, după ce a spus ce avea pe suflet, Bianca Rus s-a mai liniștit. ”Eu, în Gală, mi-am prezentat stilul meu. Ăsta e stilul meu, nu pot să spui că nu e bine. Mi-am revizuit comportamentul după primele trei emisiuni, iar acum o să îmi revizuiesc din nou comportamentul, dar din punct de vedere stilistic pentru că e nevoie de o schimbare și vreau să se vadă o schimbare foarte mare. Îmi voi schimba tot stilul, voi apela la designeri cunoscuți, voi investi în mine, o să mă dedic 100%”, a promis concurenta show-ului difuzat de Kanal D.

Totodată, Bianca Rus a explicat și de ce își dorește ca jurații să fie mai îngăduitori cu ea. ”Tocmai pentru că am fost grasă, sunt foarte demoralizată și cu psihicul la pământ când mi se spune că sunt oribilă, că sunt lăptăreasă, când sunt jignită legat de aspectul fizic. Asta mă deranjează… Când mă faci să îmi pierd curajul în mine ca om, deja este o problemă. Și eu sufăr de această problemă. Când este ceva personal la adresa mea, mă demoralizez, mă fac vânătă la față, nu mai pot să vorbesc și pică sufletul din mine… Ceea ce mi se întâmplă. Pun la suflet, mă duc acasă și sufăr foarte tare. Iar asta nu e bine, nu vreau să ajung la un spital și să îmi supăr părinții”, a mai spus concurenta de la ”Bravo, ai stil! Celebrities”.

(CITEȘTE ȘI: MARIA ILIOIU A CONTINUAT RĂZBOIUL CU ANDREEA TONCIU PE INSTAGRAM: “SĂ FIU JIGNITĂ DE ULTIMA GĂINĂ JUMULITĂ DIN APROZAR”. A ȘTERS MESAJUL, DAR NOI L-AM SALVAT)

S-au certat pentru o jachetă!

Bianca Rus: Mie nu mi s-a părut normal ca dv să nu vă cunoașteți creația. Era o jachetă din colecția Cătălin Botezatu, purtată într-o prezentare de modă de către un manechin celebru. Eu am achiziționat-o acum 10 ani, pentru că vă iubeam enorm. Mi-am cumpărat-o din respect, să am și eu o piesă Cătălin Botezatu

Cătălin Botezatu: De unde ai cumpărat-o?

Bianca Rus: Nu-mi aduc aminte, știu de prezentarea unde am văzut-o.

Cătălin Botezatu: Fii atentă, Bianca. Eu fac și lenjerie pentru bărbați, pentru femei, fac și șosete. Știu orice produs pe care l-am creat de-a lungul vieții și am 53 de ani. Și recunosc orice piesă vestimentară. Chiar dacă tu susții acum că acel sacou, pe care tu ai făcut niste adăugiri, ai pus niște pietre, tu spui că-mi aparține, eu îți spun că nu-mi aparține

Bianca Rus: Nu puteți spune asta pentru că a fost în prezentare și avea etichetă Cătălin Botezatu

Cătălin Botezatu: Asta e problema, vreau să-l aduci, să mă uit la el, pentru că poate există cineva care i-a pus o etichetă. Mi-ar  fi util să aflu de unde l-ai cumpărat, pentru că eu nu am avut niciodată magazin acolo unde zici tu. Este o poveste contrafăcută din toate punctele de vedere

Scandalul dintre ei a continuat până în momentul jurizării, moment în care designerul a pus-o la punct pe brunetă. ”Tu ai acum o salopetă de clown, ai pus o chestie de lăptăreasă pe cap, și o chestie de toreador roșie pe deasupra, și ai pretenția ca eu să te jurizez bine si  să recunosc o porcărie pe care tu susții că ai cumpărat-o de la mine. Și n-ai nici stil, și îți dau și notă că m-am enervat foarte tare. Dacă puteam să-ți dau 0, îți dădeam. N-ai stil și ești chicioasă la maximum”, a încheiat nervos, Cătălin Botezatu.