Procurorul a cerut închisoare cu suspendare pentru ÎPS Teodosie în dosarul de corupţie. Reacţia prelatului
Procurorul a cerut, la ultimul termen de la ICCJ în dosarul lui ÎPS Teodosie, închisoare cu suspendare pentru toţi inculpaţii. La rândul său, prelatul a spus că are încredere în justiţie şi îşi doreşte ca situaţia să fie clarificată definitiv, în condiţiile în care la fond a fost achitat.
by Mihaela GideiVineri s-a judecat, la instanţa supremă, ultimul termen în dosarul în apel în care ÎPS Teodosie a fost acuzat de procurorii DNA de fraudă cu fonduri europene.
Procurorul de şedinţă a solicitat, pentru toţi inculpaţii, închisoare cu suspendare. La fond, DNA a cerut pedepse cu închisoare cu executare.
„Nu am comis nereguli. Toate s-au făcut după lege. Am încredere în justiţie că se clarifică definitiv şi nu provizoriu”, a spus Teodosie în faţa magistraţilor.
În primă instanţă, Teodosie a fost achitat de Curtea de Apel Constanţa.
Procesului lui Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, a început în urmă cu trei ani.
„În perioada 2010 - 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene. În documentele prezentate la A.P.I.A., inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită “Ferma 3” - Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanţa), având categoriile de folosinţă „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.
De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declaraţiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care respectivele parcele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie pe toată durata formulării cererii şi obţinerii fondurilor. Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei", susţinea DNA într-un comunicat de presă remis cu ocazia trimiterii prelatului în judecată.
Agenţia pentru Plăti şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei. În dosar s-a pus sechestru pe conturile arhiepiscopului Tomisului şi pe cele alea pârţilor responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului şi Aşezământul Monahal Sf. Apostol „Andrei”.
În aceeaşi cauză au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Ciprian-Ioan Cojocaru, Bogdan-Petrişor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu, Aurelian Ştefan şi Stere Beca, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, aceştia fiind acuzaţi folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.