https://mediastiriv1.freenode.ro/image/201809/w295h180/media-153700196172475900.png
Foto: pixabay

Avocatul Poporului anchetează răscoala anti-străini din Harghita: E trist și revoltător

by

Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunțat, vineri, că va demara o anchetă în comuna Ditrău, Harghita, unde localnicii cer expulzarea unor cetățeni din Sri Lanka, angajați legal la o brutărie. Avocatul Poporului s-a declarat revoltată de atitudinea localnicilor.

Cazul pe scurt:

”Am văzut în relatările din presă, noi nu am primit nici o sesizare, dar pe baza a ceea ce am văzut în presă, evident și noi ne vom sesiza din oficiu și vom demara propria noastră anchetă la fața locului. Trebuie să recunosc însă că este și trist și revoltător, în același timp, în sensul în care în general, comunitățile noastre locale erau percepute ca fiind comunități primitoare", a declarat Avocatul Poporului Renate Weber, vineri, la Rfi.

Renate Weber a mai spus că retorica "păguboasă" purtată în privița migranților și refugiaților a dus la etichetarea acestora drept "potențiali inamici".

"De unde până unde această dorință extrem de agresiv exprimată de respingere a unor persoane din altă țară, care au venit să muncească aici, așa cum și de la noi din țară unii muncesc în altă parte, îmi este greu de înțeles, dar probabil că toată retorica păguboasă purtată de-a lungul anilor în legătură cu ceea ce înseamnă și fenomenul migrației și fenomenul refugiaților și spun o retorică păguboasă, pentru că din păcate, au fost portretizați cei care sunt străini ca fiind potențiali inamici. Iată că asta dă roade încetul cu încetul, se sădește în mintea oamenilor o senzație de teamă, de frică. Ar trebui să avem alte abordări, pornind de sus până jos, tocmai pentru ca astfel de situații să nu se întâmple”, mai spune Weber.

Avocatul Poporului consideră că persoanele care cer expulzarea cetățenilor din Sri Lanka sunt victime ale unor campanii de dezinformare.

”Eu cred că pe de o parte e o lipsă de informare, dar pe de altă parte, cred că acele persoane au fost victime, poate chiar cu ghilimele, dar victime ale unor campanii de dezinformare chiar care s-au purtat. Aduceți-vă aminte că atunci când s-a pus problema cotelor obligatorii de refugiați, am avut în țară, din păcate, la nivelul retoricii publice prezentate doar situații care erau de fapt și în sufletul oamenilor apare frica”., a conchis aceasta.

Vezi si: Ministrul Ion Ștefan: M-am pus la dispoziția DNA. Renunț la imunitate .