Haos la casele de pensii: Pensii necuvenite şi bilete de tratament plătite ilegal pentru mii de români. Altora li s-au cerut banii înapoi
by Afrodita CicovschiMii de români au beneficiat în mod ilegal de pensii de stat în 2018, iar altora li s-au plătit bilete de tratament în staţiuni balneare, fără ca oamenii să beneficieze cu adevărat de ele, prejudiciile ridicându-se la milioane de lei. În alte cazuri, unor pensionari cu acte în regulă li s-a cerut să dea banii înapoi.
În urma auditului efectuat asupra Casei Naţionale de Pensii Publice şi a caselor teritoriale de pensii, Curtea de Conturi a identificat „plăţi nelegale în sumă de 501.000 lei, reprezentând pensii anticipate, anticipate parţial, de invaliditate gradul I, II şi III şi pensii de urmaş încasate de beneficiarii de drepturi din sistemul public de pensii, care au realizat concomitent şi venituri provenite din situaţii pentru care asigurarea este obligatorie, din care suma de 214.000 lei este aferentă cazurilor clarificate în timpul auditului.
În anul 2018, potrivit datelor oficiale ale CNPP, pensia medie anticipată a fost de 1.343 lei, cea anticipată parţial de 942 lei, cea de invaliditatede 627 de lei, iar cea de urmaş de 587 de lei, ceea ce înseamnă că numărul celor care au beneficiat în mod ilegal de astfel de plăţi este de ordinul miilor.
Potrivit Curţii de Conturi, alte abateri similare, dar cu sume mult mai mici, de 1.140 lei, au fost descoperite la casele de pensii judeţene din Argeş, Buzău, Bacău, Brăila, Harghita, Ialomiţa, Suceava, Teleorman şi Vrancea.
Pe de altă parte, auditul a scos la iveală plăţi nelegale, în sumă de 190.000 lei, reprezentând contravaloarea biletelor de tratament balnear decontate furnizorilor de servicii de tratament balnear pentru servicii neprestate, întrucât beneficiarii biletelor erau spitalizaţi. Astfel de abateri au fost identificate la CNPP şi Casa de Pensii din Bistriţa-Năsăud.
În anul 2018, preţul mediu al biletelor de tratament a fost de circa 1.700 de lei, ceea ce înseamnă că plăţile s-au făcut pentru aproximativ 111 persoane.
Pensionari cu acte nevoiţi să dea pensiile înapoi
Alte abateri grave descoperite de Curtea de Conturi privesc recuperarea abuzivă a unor sume plătite în mod absolut legal în contul pensionarilor.
„S-au predat de către unele case teritoriale de pensii către autorităţile fiscale, spre recuperare, debite în sumă de 2.062.000 lei, deşi titularii acestor debite se aflau în plată cu drepturi de pensii”, scrie Curtea de Conturi.
De asemenea, Curtea a stabilit că au fost menţinute în mod eronat în evidenţa financiar-contabilă la finele anului 2018 unele creanţe în sumă de 433.000 lei, pentru care nu mai există obligaţia legală de urmărire sau care au fost predate autorităţilor fiscale.
Misiunea de audit a evidenţiat şi nereguli privind imobilele din domeniul public al statului constând în raportarea eronată în domeniul privat a unui bun, precum şi nerespectarea prevederilor legale cu privire la înregistrarea în evidenţa financiar-contabilă, în inventarul centralizat al acestor bunuri şi în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară.