https://www.mediafax.ro/images/pixel.png
Prima creşă construită în Galaţi după Revoluţie. Oraşul are numai două creşe de stat

Prima creşă construită în Galaţi după Revoluţie. Oraşul are numai două creşe de stat

Prima creşă care va fi construită în Galaţi după Revoluţie va fi făcută cu fonduri europene. Oraşul are doar două creşe de stat, neîncăpătoare, iar părinţii apelează la creşele private, însă se plâng de costuri.

by

Consilierii locali din Galaţi au aprobat propunerea Primăriei privind înfiinţarea unei creşe într-un imobil vechi şi nefolosit din zona centrală a oraşului. Acesta se află în proprietatea Primăriei şi este format din două corpuri de clădire, cu subsol, parter şi etaj.

Primăria îşi propune să investească 2,8 milioane de lei din fonduri europene, iar lucrările presupun amenajarea şi recompartimentarea spaţiului, reabilitarea termică şi consolidarea clădirilor, înlocuirea instalaţiilor, refacerea finisajelor şi a trotuarelor, montarea de bănci şi coşuri de gunoi, precum şi amenajarea spaţiilor verzi.

Practic, la final vor fi două clădiri noi care vor fi folosite de zeci de copii şi angajaţi.

„Este prima creşă care se construieşte în Galaţi după Revoluţie. Este mare nevoie de aşa ceva, ne gândim chiar mai departe. Acum avem o proprietate veche, nefolosită, pe care vrem să o transformăm, să o reabilităm, să-i dăm un aspect primitor. Vom amenaja exterioarele şi interioarele, vom lucra la utilităţi, va fi dotată cu mobilier pentru copii, echipamente de joc şi lift”, a declarat, pentru MEDIAFAX, primarul oraşului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

În prezent, în Galaţi funcţionează două creşe de stat, iar cererea depăşeşte cu mult capacitatea acestor unităţi. Acestea sunt supraglomerate, iar pe liste se află zeci de copii care aşteaptă eliberarea unui loc.

De aceea, părinţii caută soluţii în mediul privat, chiar dacă acestea sunt mult mai scumpe. Pentru o lună, la o creşă de stat din Galaţi se percepe o taxă de 110 de lei, în timp ce la unităţile private părinţii plătesc cel puţin 1.000 de lei.

„Este foarte scumpă creşa la privat. Am fost nevoiţi să apelăm la această variantă, la stat ni s-a spus că trebuie să aşteptăm. Nu aveam cum să aşteptăm, am fost nevoiţi să facem rost de bani. Recent, tarifele au crescut, nu cred că există în oraş sub o mie de lei pe lună. Dacă mai luăm în calcul şi opţionalele care se plătesc separat, ajungem la cel puţin 1.500 lunar. Oricum, grădiniţele private care au grupe bebe şi primesc copii de un an, chiar mai mici, sunt supraglomerate. Costă foarte mult, dar oamenii sunt obligaţi, au locuri de muncă, nu au bunici în preajmă, sunt multe situaţii”, a spus, pentru MEDIAFAX, Vlad A., tatăl unui copil înscris la o unitate privată.

Înainte de 1989, în oraşul Galaţi erau peste 30 de creşe care s-au închis treptat după Revoluţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Taguri: cresa, construita, construire, fonduri europene, prima, revolutie